vácă (-ci), s. f. – 1. Femela taurului. – 2. Morman de pămînt în jocul numit petrec. – Mr., megl. vacă, istr. vǫke. Lat. vacca (Pușcariu 1848; REW 9109), cf. it. vacca, prov., cat., sp. vaca, fr. vache. Pentru sensul 2, cf. poarcă. – Der. văcar, s. m. (păzitor de vaci), mr. văcar, poate direct din lat. vaccarĭus, cf. it. vaccaro; văcăreasă, s. f. (femeie care păzește vacile); văcăreață (var. văcărie), s. f. (staul de vaci); văcărel, s. m. (pasăre, Charadrius pluvialis); văcărică, s. f. (săpunariță, Saponaria vaccaria); văcăriță, s. f. (văcăreasă; codobatură, Motacilla flava; săpunariță); văcărit, s. n. (dare pe vite, stabilită în Munt. în 1688 și în Mold. în 1689). – Der. neol. vaccin, s. n., din fr. vaccin, cf. mr. vățină, din ngr. βατσίνα; vaccina, vb. (a face un vaccin); vaccinator, s. m. (persoană care vaccinează); vaccinați(un)e, s. f. (vaccinare). – Din. rom. provine rut. vakar (Miklosich, Wander., 20; Candrea, Elemente, 400). Cf. vecin.