tribun

TRIBÚN, tribuni, s. m. Magistrat roman însărcinat cu funcții militare și civile. ◊ Tribun militar = comandant al detașamentului de cavalerie și infanterie din armata romană. ♦ Orator popular; spec. comandant de legiune în Revoluția românilor ardeleni de la 1848. – Din lat. tribunus.

TRIBÚN, tribuni, s. m. Magistrat roman însărcinat cu funcții militare și civile. ◊ Tribun militar = magistrat din Roma antică ce îndeplinea prerogativele de consul sau care avea comanda unor mari unități militare. ♦ Epitet dat unei persoane care luptă pentru cauza, drepturile poporului; spec. comandant de legiune în revoluția românilor ardeleni de la 1848. – Din lat. tribunus.

TRIBÚN, tribuni, s. m. (În republica romană) Magistrat însărcinat cu apărarea intereselor plebei. ◊ Tribun militar = ofițer superior în armata romană; comandant de cohortă. ♦ Fig. Persoană care luptă pentru o cauză (de obicei politică).

tribun s. m., pl. tribúni

tribún s. m., pl. tribúni

TRIBÚN s.m. (Ist.) Fiecare dintre magistrații aleși anual în vechea Romă pentru a apăra interesele plebei. ♦ Tribun militar = ofițer superior care comanda o cohortă romană. ♦ Membru al tribunatului, în Franța. ♦ (Fig.) Persoană care luptă pentru o cauză (de obicei politică). ♦ Orator care înflăcărează masele prin cuvântările sale însuflețite. [< lat. tribunus, cf. fr. tribun, it. tribuno].

TRIBÚN s. m. 1. fiecare dintre magistrații aleși anual în Roma antică pentru a apăra interesele plebei. ♦ ~ militar = ofițer superior care comanda o cohortă romană. 2. membru al tribunalului, în Franța. 3. (fig.) persoană care luptă pentru o cauză (politică). ◊ orator care înflăcărează masele. (< lat. tribunus)

TRIBÚN ~i m. 1) (în Roma antică) Magistrat ales să apere drepturile și interesele plebei. 2) fig. Persoană dotată cu talent oratoric și publicistic, care luptă pentru interesele poporului. /<lat. tribunus

tribun m. 1. tribuni ai poporului, magistrați în Roma antică, instituiți la 493 a. Cr. spre a apăra poporul în contra patricienilor; 2. tribuni militari, magistrați romani având aceleași atribuțiuni ca și consulii și cari puteau fi aleși dintre plebei (444-336 a. Cr.); 3. fig. orator care se erige în apărător al drepturilor poporului; 4. ambițios care caută a excita poporul, fățărnicindu-i zel pentru binele public.

*tribún m. (lat. tribunus, d. tribus, trib). Tribun al poporuluĭ, un magistrat care, în vechea Romă, apăra interesele poporuluĭ făcînd gălăgie în senat, încurcînd mersu republiciĭ și grăbind venirea imperiuluĭ: tribuniĭ poporuluĭ, doĭ la început, fură înființațĭ la 493 în ainte de Hristos după retragerea pe muntele sacru. Fig. Orator popular, demagog elocŭent. Tribunĭ militarĭ cu putere consulară, niște magistrațĭ aleșĭ dintre nobilĭ și plebeĭ (4, 6 apoĭ 8) și care aŭ guvernat la Roma de la 444-366 în ainte de Hristos. Tribunĭ militarĭ, un fel de colonelĭ (cîte șase de legiune) care, cîte doĭ, comandaŭ legiunea cîte doŭă lunĭ.