*tribún m. (lat. tribunus, d. tribus, trib). Tribun al poporuluĭ, un magistrat care, în vechea Romă, apăra interesele poporuluĭ făcînd gălăgie în senat, încurcînd mersu republiciĭ și grăbind venirea imperiuluĭ: tribuniĭ poporuluĭ, doĭ la început, fură înființațĭ la 493 în ainte de Hristos după retragerea pe muntele sacru. Fig. Orator popular, demagog elocŭent. Tribunĭ militarĭ cu putere consulară, niște magistrațĭ aleșĭ dintre nobilĭ și plebeĭ (4, 6 apoĭ 8) și care aŭ guvernat la Roma de la 444-366 în ainte de Hristos. Tribunĭ militarĭ, un fel de colonelĭ (cîte șase de legiune) care, cîte doĭ, comandaŭ legiunea cîte doŭă lunĭ.