treierat

TREIERÁ, tréier, vb. I. Tranz. 1. A separa (prin batere, cu mașini speciale etc.) boabele, semințele de restul unei plante. ◊ Mașină de treierat = batoză. 2. Fig. (Rar) A cutreiera. [Pr.: tre-ie-. – Var.: (reg.) trierá vb. I] – Lat. tribulare.

TREIERÁT s. n. 1. Acțiunea de a treiera; treier, treieriș. 2. Perioadă de timp în care se treieră; treier, treieriș. [Pr.: tre-ie-] – V. treiera.

TRIERÁ vb. I v. treiera.

TREIERÁ, tréier, vb. I. Tranz. 1. A separa (prin batere, cu mașini speciale etc.) boabele, semințele de restul unei plante. ◊ Aparat de treierat = ansamblu, la o batoză sau la o combină, în care se efectuează operația de treierare a cerealelor. 2. Fig. (Rar) A cutreiera. [Pr.: tre-ie-. – Var.: (reg.) trierá vb. I] – Lat. tribulare.

TREIERÁT s. n. 1. Faptul de a treiera; treier, treieriș. 2. Timpul când se treieră; treier, treieriș. [Pr.: tre-ie-] – V. treiera.

TRIERÁ vb. I v. treiera.

TREIERÁ, tréier, vb. I. Tranz. 1. A separa boabele de restul unei plante (operație efectuată în trecut prin batere, iar astăzi cu mașini speciale). N-am treierat nici un spic. PREDA, Î. 10. Eu sînt Iohan, mașinistul. Tot grîul de pe lanurile acestea, eu îl treier. SADOVEANU, O. VIII 206. Romășcanii ce ară și seamănă toamna, seceră și treieră vara. DELAVRANCEA, O. II 19. Mi-e teamă ca să nu piei Cu porumbu nesăpat, Cu orzu netreierat, Cu grîul nesecerat, Cu meiul nevînturat. ȘEZ. I 113. ◊ Absol. Vedeți aria asta unde treieră atîta lume? PREDA, Î. 10. 2. Fig. A umbla din loc în loc; a cutreiera. N-o să-și mai vadă nici cort, nici soție, Nici larga pustie Ce-n veci treiera. MACEDONSKI, O. I 15. Vreau prin cuget Universul să-l străbat în înălțime, Să-l măsor în adîncime și să-l treier în lărgime. id. ib. 272. Pentru dînsu-n toată vremea drumurile treiera. PANN, P. V. II 59. – Variantă: trierá (CREANGĂ, P. 160, CONTEMPORANUL, III 126, ALECSANDRI, P. III 62) vb. I.

TREIERÁT s. n. 1. Faptul de a treiera; operație de separare a grăunțelor de paie și de pleavă; treier, treieriș. Treieratul pe arie începe, ca și orice muncă mai mare, tot într-o zi de luni. PAMFILE, A. R. 201. 2. Timpul cînd se treieră. Cu o zi înainte de treierat... veneam d-aici. PREDA, Î. 20.

TRIERÁ vb. I v. treiera.

treierá (a ~) vb., ind. prez. 3 tréieră

treierát s. n.

treierá vb., ind. prez. 1 sg. tréier, 3 sg. și pl. tréieră

treierát s. n.

TREIERÁ vb. v. colinda, cutreiera, parcurge, străbate, vântura.

TREIERÁT s. (AGRIC.) treier, treieriș. (În vremea ~ului.)

treierá (-r, -át), vb. – A separa semințele cerealelor de restul plantei. – Var. treera, triera. – Mr. triγir(are), megl. trăir(ari). Lat. tribŭlāre (Densusianu, Hlr., 168; Koerting 9722; Pușcariu 1759; REW 8885), cf. it. trebbiare (sard. triulare), prov. treblar, sp. trillar, port. trilhar. – Der. treier (var. Mold. trier), s. n. (treierare, treierat); treierat, s. n. (acțiunea de a treiera); treierător, s. m. (persoană care se ocupă cu treieratul); treierătoare, s. f. (femeie care treieră; mașină de treierat); treieriș, s. n. (treierat); treierătură, s. f. (grîu treierat).

A TREIERÁ tréier tranz. (cereale sau păstăioase) A bate, separând boabele de restul plantei. /<lat. tribulare

treerà v. a bate sau călca grânele (cu boi, cai, mașini) spre a le desface grăunțele. [Mold. triera = lat. TRIBULARE].

treerat n. acțiunea de a treera și rezultatul ei.

trierà v. Mold. V. treerà.

2) tréĭer, -á v. tr. (lat. trîbŭlo, -áre, d. trîbulum, tăvăluc de arie [derivat d. térere, a zdrobi. V. tiresc] de unde s’a făcut *triŭulo, *triur, *trúir, *trúĭer, treĭer; it. trebbiare, sard. triulare, pv. trellar [a chinui], cat. sp. trillar, pg. trilhar. Cp. cu șuĭer 2. V. cutreĭer, tribulațiune). Calc orĭ bat grînele (cu caiĭ orĭ cu mașina) ca să se desprindă grăunțele.

treĭerát n., pl. urĭ. Acțiunea de a treĭera dese-orĭ. Timpu cînd se treĭeră: pe la treĭerat. V. secerat.

treiera vb. v. COLINDA. CUTREIERA. PARCURGE. STRĂBATE. VÎNTURA.

TREIERAT s. (AGRIC.) treier, treieriș. (În vremea ~.)