sperjur

SPERJÚR, -Ă, (1) sperjuri, -e, s. m. și f., (2) sperjururi, s. n. 1. S. m. și f. Persoană care jură fals sau care își calcă jurământul. 2. S. n. (Rar) Faptul de a-și călca jurământul; nesocotire a unui jurământ făcut; jurământ fals făcut în fața justiției (și pedepsit de lege). – Din it. spergiuro (după jura).

SPERJÚR, -Ă, (1) sperjuri, -e, s. m. și f., (2) sperjururi, s. n. 1. S. m. și f. Persoană care jură fals sau care își calcă jurământul. 2. S. n. (Rar) Faptul de a-și călca jurământul; nesocotire a unui jurământ făcut; jurământ fals făcut în fața justiției (și pedepsit de lege). – Din it. spergiuro (după jura).

SPERJÚR¹ s. n. Faptul de a-și călca jurămîntul, nesocotirea unui jurămînt făcut; jurămînt fals făcut în fața justiției. Vă voi dovedi sperjurul. CAMILAR, N. II 314. – Variantă: (învechit) sperjúriu s. n.

SPERJÚR², -Ă, sperjuri, -e, s. m. și f. Persoană care jură fals sau care își calcă jurămîntul. Așa e că nu te așteptai Din nou cu mine ochii, sperjurule, să dai? MACEDONSKI, O. II 220. ◊ (Adjectival) Cum, acesta să fie continentul de miracole, Pămîntul făgăduințelor. Al jurămintelor și căințelor, Vestit de profeți sperjuri și de mincinoase oracole? BARANGA, V. A. 13.

sperjúr¹ (persoană) s. m., pl. sperjúri

sperjúr² (jurământ fals) s. n., pl. sperjúruri

sperjúră s. f., g.-d. art. sperjúrei; pl. sperjúre

sperjúr (jurământ fals) s. n., pl. sperjúruri

sperjúr (persoană) s. m., pl. sperjúri

sperjúră s. f., g.-d. art. sperjúrei; pl. sperjúre

SPERJÚR s. (JUR.) jurământ fals, jurământ mincinos. (Condamnat pentru ~.)

SPERJÚR s.n. (Rar) Faptul de a-și călca jurământul; jurământ fals făcut în fața justiției. // s.m. și f. Cel care jură fals sau care își calcă jurământul. [< it. spergiuro].

SPERJÚR, -Ă I. s. m. f. cel care jură fals sau care își calcă jurământul II. s. n. faptul de a-și călca jurământul. (< it. spergiuro)

sperjúr (-ră), adj. – Care calcă un jurămînt. It. spergiuro. – Der. perjur, s. n. (jurămînt fals).

SPERJÚR¹ rar Jurământ fals făcut în fața justiției. /<it. spergiuro

SPERJÚR² ~ă (~i, ~e) m. și f. rar Persoană care depune un jurământ fals sau care își încalcă jurământul. /<it. spergiuro

sperjur n. jurământ fals. ║ m. cel ce a făcut un sperjur.

*sperjúr, -ă adj. (it. spergiúro, lat. per-júrus). Care și-a călcat jurămîntu.

*sperjúr n., pl. e, și sperjúriŭ n. (it. spergiuro, lat per-jurium). Călcare de jurămînt.