sevai

SEVÁI, (2) sevaiuri, s. n. (Înv.) 1. Țesătură de mătase cu fire de aur sau de argint. 2. Sortiment din această țesătură. [Var.: suvái s. n.] – Din tc. sevayi.

SUVÁI s. n. v. sevai.

SEVÁI, sevaiuri, s. n. (Turcism înv.) Țesătură de mătase cu fire de aur sau de argint. [Var.: suvái, s. n.] – Din tc. sevayi.

SUVÁI s. n. v. sevai.

SEVÁI s. n. (Turcism învechit) Țesătură de mătase cu fir. Cealaltă mînă o ținea înfiptă în brîul galben, un taclit lat, care-i strîngea anteriul de sevai verde. CAMIL PETRESCU, O. II 39. Tînăra fecioară se arătă... cu auritul văl de beteală răsfirat pe un biniș de sevai alb. ODOBESCU, S. A. 93. Banul, îmbrăcat în anteriu de sevai subțire. FILIMON, C. 143. – Variantă: suvái (CAMIL PETRESCU, O. II 94) s. n.

SUVÁI s. n. v. sevai.

sevái (înv.) s. n., art. seváiul; (sorturi) pl. seváiuri

sevái s. n., art. seváiul; (sorturi) pl. seváiuri

sevái (-iuri), s. n. – Țesătură orientală. – Var. suvai. Tc. sevayi (Șeineanu, III, 109).

SEVÁI ~uri n. înv. Țesătură de mătase, ornamentată cu fir de aur sau de argint. /<turc. sevai, sevayi

sevái¹ adv. (înv. și reg.) măcar; încailea.

sevai conj. Tr. măcar; ian să-mi joci cu fina mea, sevai cu mireasa ta POP. [Vechiu-rom. săvai, încailea («săvai bolnav cum era», M. Costin) = lat. SI VELIS, dacă vrei].

sevaiu n. stofă de mătase albă și de fir (fabricată în orașul Sevayi): anteriu de sevaiu subțire OD. [Turc. SEVAY].

suvaiu n. V. sevaiu: anteriu de suvaiu alb NEGR.

sevaíŭ și suvaíŭ n., pl. urĭ (turc. sevaĭl, după numele unuĭ oraș). Vechĭ. O stofă albă de matasă și de fir. – Și suvaĭá (Iorga, Negoț. 136; Sadov. VR. 1910, 4 59: anteriŭ de suvaĭa).

suváĭ, suvaĭá. V. sevaĭ.