sevaíŭ și suvaíŭ n., pl. urĭ (turc. sevaĭl, după numele unuĭ oraș). Vechĭ. O stofă albă de matasă și de fir. – Și suvaĭá (Iorga, Negoț. 136; Sadov. VR. 1910, 4 59: anteriŭ de suvaĭa).