rezonare

REZONÁ, rezonez, vb. I. Intranz. (Înv.) A judeca, a gândi. – Din fr. raisonner, germ. raisonnieren.

REZONÁ, rezonez, vb. I. Intranz. (Înv.) A judeca, a gândi. – Din fr. raisonner, germ. raisonnieren.

REZONÁ, rezonez, vb. I. Intranz. (Franțuzism învechit) A judeca, a gîndi. Scrisorile... vor avea un rezultat folositor, căci sînt bine rezonate și limpede scrise. ALECSANDRI, S. 94. Apoi au rezonat și au făcut știre în toate laturile. ȚICHINDEAL, F. 8.

rezoná (a ~) vb., ind. prez. 3 rezoneáză

rezoná vb., ind. prez. 1 sg. rezonéz, 3 sg. și pl. rezoneáză

REZONÁ vb. v. chibzui, cugeta, gândi, judeca, medita, raționa, reflecta.

REZONÁ¹ vb. I. intr. (Franțuzism) A raționa. [< fr. raisonner].

REZONÁ² vb. I. intr. (Rar) A se afla în rezonanță. [< fr. résonner].

REZONÁ vb. intr. a se afla în rezonanță. (< fr. résonner)

A REZONÁ ~éz intranz. rar A confrunta două sau mai multe judecăți pentru a trage o concluzie; a cântări cu mintea; a cumpăni. /<fr. raisonner, germ. raisonnieren

rezona vb. v. CHIBZUI. CUGETA. GÎNDI. JUDECA. MEDITA. RAȚIONA. REFLECTA.