revendicare

REVENDICÁ, revéndic, vb. I. Tranz. A reclama, a cere un bun care i se cuvine, asupra căruia are drepturi. ♦ A cere, a pretinde un drept, ca fiind al său. ♦ A asuma. – Din fr. revendiquer.

REVENDICÁRE, revendicări, s. f. Acțiunea de a revendica și rezultatul ei; (concr.) ceea ce se revendică; revendicație. – V. revendica.

REVENDICÁ, revéndic, vb. I. Tranz. A reclama, a cere un bun care i se cuvine, asupra căruia are drepturi. ♦ A cere, a pretinde un drept, ca fiind al său. ♦ A asuma. – Din fr. revendiquer.

REVENDICÁRE, revendicări, s. f. Acțiunea de a revendica și rezultatul ei; (concr.) ceea ce se revendică; revendicație. – V. revendica.

REVENDICÁ, revéndic, vb. I. Tranz. A reclama un drept sau un bun ce ni se cuvine sau ne aparține și care se află în posesia altei persoane. Adunați sub un steag romînesc, ca toate națiunile care revendicau dreptul la o viață națională. GHICA, A. 178. ♦ A cere, a pretinde. Între Grigore și Dumescu se încinse o controversă asupra notei, fiecare revendicînd pentru sine obligația de plată. REBREANU, R. I 42. – Variantă: (învechit) revandicá (RUSSO, S. 65) vb. I.

REVENDICÁRE, revendicări, s. f. Acțiunea de a revendica; (concretizat) ceea ce se revendică. Revolta împotriva acestei societăți putrede și înțelegerea lui pentru revendicările proletariatului le găsim exprimate puternic în poemul «Împărat și proletar». SADOVEANU, E. 77. Tudor Vladimirescu... plimbase din Cerneți și pînă la București lumina unor revendicări profetice. GALACTION, O. I 275.

revendicá (a ~) vb., ind. prez. 3 revéndică

revendicáre s. f., g.-d. art. revendicắrii; pl. revendicắri

revendicá vb., ind. prez. 1 sg. revéndic, 3 sg. și pl. revéndică

revendicáre s. f., g.-d. art. revendicării; pl. revendicări

REVENDICÁ vb. v. cere.

REVENDICÁRE s. v. cerere.

REVENDICÁ vb. I. tr. A reclama un drept, un bun etc. care se cuvine sau aparține cuiva și care se află în posesiunea altcuiva. ♦ A cere, a pretinde. [P.i. revéndic, 3,6 -că. / < fr. revendiquer, cf. lat. vindicare – a chema în judecată].

REVENDICÁRE s.f. Acțiunea de a revendica și rezultatul ei; revendicație; (concr.) ceea ce se revendică. [< revendica].

REVENDICÁ vb. tr. a reclama un drept, un bun etc. care se cuvine sau aparține cuiva și care se află în posesiunea altcuiva. ◊ a cere, a pretinde. (< fr. revendiquer)

REVENDICÁRE s. f. acțiunea de a revendica; ceea ce se revendică; revendicație. (< revendica)

A REVENDICÁ revéndic tranz. (drepturi, ceva care i se cuvine sau îi aparține cuiva) A pretinde pe baza prevederilor legii; a reclama; a cere. /<fr. revendiquer

revendicà v. 1. a reclama ceva ce ne aparține și care s’află în mâinile altuia: a revendica posesiunea unui câmp; 2. a lua asupră-și: a revendica o responsabilitate.

*revéndic, V. revindic.

*revíndic, a -á v. tr. (după fr. revendiquer, din re- și lat. vindicare, a reclama. V. revanșă). Jur. Reclam ceva care a fost al meŭ și care acuma e posedat de altu: Româniĭ revindică Banatu întreg. Cer un drept politic orĭ social: poporu revindică drepturĭ care nu-ĭ folosesc. – Fals revendic.

*revindicațiúne f. (fr. revendication, din re- și lat. vindicatio, reclamațiune. Jur. Acțiunea de a revindica. – Și -áție, dar ob. -áre.

REVENDICA vb. a cere, a pretinde, a reclama, (înv. și reg.) a striga, (înv.) a pretendelui, a pretendui, (grecism înv.) a pretenderisi. (~ să i se facă dreptate.)

REVENDICARE s. cerere, pretenție, revendicație, (înv.) pretendă, (grecism înv.) pretenderimă, (turcism înv.) teclif. (~ lui a fost satisfăcută.)

revendicá vb. I A-și atribui, a-și asuma (de obicei o crimă, un atentat, răpirea unei persoane etc.) ◊ „Două organizații teroriste diferite au «revendicat» – acesta este termenul încetățenit în vocabularul ziarelor care sunt puse mereu în situația de a relata despre asemenea nemernicii – asasinarea remarcabilului irlandez.” R.lit. 3 V 79 p. 22. ◊ „Până în prezent, cele cinci atentate nu au fost revendicate.” R.l. 21 V 79 p. 6 (din fr. revendiquer; DN, DEX, DN3 – alte sensuri)