REVENDICÁ, revéndic, vb. I. Tranz. A reclama, a cere un bun care i se cuvine, asupra căruia are drepturi. ♦ A cere, a pretinde un drept, ca fiind al său. ♦ A asuma. – Din fr. revendiquer.

REVENDICÁ, revéndic, vb. I. Tranz. A reclama, a cere un bun care i se cuvine, asupra căruia are drepturi. ♦ A cere, a pretinde un drept, ca fiind al său. ♦ A asuma. – Din fr. revendiquer.

REVENDICÁ, revéndic, vb. I. Tranz. A reclama un drept sau un bun ce ni se cuvine sau ne aparține și care se află în posesia altei persoane. Adunați sub un steag romînesc, ca toate națiunile care revendicau dreptul la o viață națională. GHICA, A. 178. ♦ A cere, a pretinde. Între Grigore și Dumescu se încinse o controversă asupra notei, fiecare revendicînd pentru sine obligația de plată. REBREANU, R. I 42. – Variantă: (învechit) revandicá (RUSSO, S. 65) vb. I.

revendicá (a ~) vb., ind. prez. 3 revéndică

revendicá vb., ind. prez. 1 sg. revéndic, 3 sg. și pl. revéndică

REVENDICÁ vb. v. cere.

REVENDICÁ vb. I. tr. A reclama un drept, un bun etc. care se cuvine sau aparține cuiva și care se află în posesiunea altcuiva. ♦ A cere, a pretinde. [P.i. revéndic, 3,6 -că. / < fr. revendiquer, cf. lat. vindicare – a chema în judecată].

REVENDICÁ vb. tr. a reclama un drept, un bun etc. care se cuvine sau aparține cuiva și care se află în posesiunea altcuiva. ◊ a cere, a pretinde. (< fr. revendiquer)

A REVENDICÁ revéndic tranz. (drepturi, ceva care i se cuvine sau îi aparține cuiva) A pretinde pe baza prevederilor legii; a reclama; a cere. /<fr. revendiquer

revendicà v. 1. a reclama ceva ce ne aparține și care s’află în mâinile altuia: a revendica posesiunea unui câmp; 2. a lua asupră-și: a revendica o responsabilitate.

*revéndic, V. revindic.

*revíndic, a -á v. tr. (după fr. revendiquer, din re- și lat. vindicare, a reclama. V. revanșă). Jur. Reclam ceva care a fost al meŭ și care acuma e posedat de altu: Româniĭ revindică Banatu întreg. Cer un drept politic orĭ social: poporu revindică drepturĭ care nu-ĭ folosesc. – Fals revendic.

REVENDICA vb. a cere, a pretinde, a reclama, (înv. și reg.) a striga, (înv.) a pretendelui, a pretendui, (grecism înv.) a pretenderisi. (~ să i se facă dreptate.)

revendicá vb. I A-și atribui, a-și asuma (de obicei o crimă, un atentat, răpirea unei persoane etc.) ◊ „Două organizații teroriste diferite au «revendicat» – acesta este termenul încetățenit în vocabularul ziarelor care sunt puse mereu în situația de a relata despre asemenea nemernicii – asasinarea remarcabilului irlandez.” R.lit. 3 V 79 p. 22. ◊ „Până în prezent, cele cinci atentate nu au fost revendicate.” R.l. 21 V 79 p. 6 (din fr. revendiquer; DN, DEX, DN3 – alte sensuri)