readuce

READÚCE, readúc, vb. III. Tranz. A aduce din nou la locul sau la starea de mai înainte. [Pr.: re-a-] – Pref. re- + aduce.

READÚCE, readúc, vb. III. Tranz. A aduce din nou la locul sau la starea de mai înainte. [Pr.: re-a-] – Re1- + aduce.

READÚCE, readúc, vb. III. Tranz. A aduce din nou (la locul sau la starea de mai înainte); a aduce la loc. La țărm îl readuce luntrașul fără milă. MACEDONSKI, O. I 174. Dar atuncea greieri, șoareci, Cu ușor-măruntul mers, Readuc melancolia-mi, Iară ea se face vers. EMINESCU, O. I 106. – Pronunțat: re-a-.

readúce (a ~) (re-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. readúc, imperf. 3 sg. readuceá; imper. 2 sg. readú, neg. nu readúce; part. readús

readúce vb. (sil. re-a-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. readúc; part. readús

READÚCE vb. (înv.) a reduce. (A ~ la sine.)

READÚCE vb. III tr. A aduce din nou la locul sau în starea dinainte. [< re- + aduce].

READÚCE vb. tr. a aduce din nou la locul sau la starea de mai înainte. (< re1- + aduce)

A READÚCE readúc tranz. A aduce din nou la locul sau la starea inițială. /re- + a aduce

readuce v. a aduce la locul, la starea dinainte.

*readúc, -dús, a -dúce (ea 2 sil.) v. tr. (re- și aduc). Aduc ĭar.

READUCE vb. (înv.) a reduce. (A ~ la sine.)