prapur

PRÁPUR, prapuri, s. m. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Steag ostășesc prins de obicei în vârful unei lănci; flamură; p. ext. materialul steagului descris mai sus. 2. Steag bisericesc purtat la procesiuni sau la alte solemnități religioase. 3. (Pop.) Membrană care învelește diferite organe interne ale corpului, în special stomacul și intestinele; peritoneu. [Var.: prápor s. m.] – Din sl. praporŭ.

PRÁPUR, prapuri, s. m. 1. Steag ostășesc din țările române, prins de obicei în vârful unei lănci; flamură; p. ext. materialul steagului descris mai sus. 2. Steag bisericesc purtat la procesiuni sau la alte solemnități religioase. 3. (Pop.) Membrană care învelește diferite organe interne ale corpului, în special stomacul și intestinele; peritoneu. [Var.: prápor s. m.] – Din sl. praporŭ.

PRÁPUR, prapuri, s. m. (Și în forma prapor) 1. (Învechit) Steag ostășesc, flamură. Se găseau acolo prapori și steaguri pe care se aflau scrise mărirea și puterea și amenințarea. SADOVEANU, D. P. 71. Scutul părintesc.... pe care fîlfîie o acvilă albă, emblemă de imaculată putere, și prapurul purpuriu. ODOBESCU, S. I 252. Copiii și aprozii. ostășescul prapur a păzi erau datori. NEGRUZZI, S. I 125. ◊ Fig. Ieri, de la chindie, și-astăzi ziua toată S-a izbit cu gîndul... Tot același gînd, Parcă-i sta Lisandru prapur înainte! COȘBUC, P. I 246. ♦ Pînza steagului. [Veneau] copiii din casă... purtînd sulițe lungi și stegulețe cu prapore de mătase. BĂLCESCU, O. II 18. ◊ Fig. Fumul împins de nori și de apă se balansa în prapuri cernite.

PRÁPUR, prapuri, s. m. 1. (Și în forma prapor) 1. Steag ostășesc, flamură. Se găseau acolo prapori și steaguri pe care se aflau scrise mărirea și puterea și amenințarea. SADOVEANU, D. P. 71. Scutul părintesc... pe care fîlfîie o acvilă albă, emblemă de o imaculată putere, și prapurul purpuriu. ODOBESCU, S. I. 252. Copiii și aprozii... ostășescul prapor a păzi erau datori. NEGRUZZI, S. I. 125. ◊ Fig. Ieri, de la chindie, și-astăzi toată ziua S-a izbit cu gîndul Tot același gînd, Parcă-i sta Lisandru prapur înainte! COȘBUC, P. I 246. ♦ Pînza steagului. [Veneau] copiii din casă... putînd sulițe lungi și stegulețe cu prapore de mătase. BĂLCESCU, O. II 18. Fig. Fumul împins de nori și de apă se balansa în prapuri cernite. C. PETRESCU, A. 490. întindem pînza, prapur blagoslovit al liniștii călătoare, și lotca aleargă... pe sub ciucuri de sălcii. I. BOTEZ, ȘC. 181. ♦ Steag bisericesc cu imagini religioase, purtat la procesiuni sau la alte servicii religioase. 2. (Popular) Membrană care învelește diferite organe interne ale corpului, în special stomacul și intestinele; peritoneu. Prapur de miel. ▭ Se-ncinge luptă... în măruntaie... pînă se face încurcătură-n mațe, de se sparge prapurul. CARAGIALE, la TDRG. – Pl. și: (n.) prapure (ODOBESCU, S. I 107), prapuri (SADOVEANU, O. IV 285, NEGRUZZI, S. III 459). – Variantă: prapór, prapori, s. m., și prapore, s. n.

prápur s. m., pl. prápuri

prápur s. m., pl. prápuri

PRÁPUR s. v. drapel, mezenter, mezoblast, peritoneu, placentă, steag, stindard.

prápur (-re), s. n. – 1. (Înv.) Steag, stindard. – 2. Steag bisericesc. – 3. Peritoneu. – Var. prapor. Origine îndoielnică. Din sl. praporŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 39; Cihac, II, 286; Conev 90), cf. rus. prapor; dar istoria cuvîntului nu este clară (din ngr. φλάμβουρον, după Miklosich, Fremdw., 119, ipoteză improbabilă; din sl. peró „pană”, pariti „a zbura”, după Vasmer, II, 425, soluție puțin convingătoare). S-ar putea porni de la gr. πρατίς „diafragmă” (Diculescu, Elementele, 476), al cărui rezultat rom. *prap, ar da pl. prapuri, înv. prapure; în acest caz ar trebui să se admită că sl. este împrumut din rom. – Der. praporcic (var. prapurcic), s. m. (port-drapel), din rus. praporčik, sec. XIX, înv.

PRÁPUR ~e n. 1) înv. Steag militar care era purtat de ostași în vârful lăncii. 2) Steag bisericesc purtat la anumite solemnități sau procesiuni religioase. 3) pop. Înveliș membranos al organelor cavității abdominale; peritoneu. /<sl. praporu

prapur n. 1. steag militar: ostășescul prapur a păzi erau datori NEGR.; 2. steag bisericesc: toți preoții cu prapur și cu icoane ies AL.; 3. pl. membrana stomacului la vite: prapur de miel. [Slav. PRAPORŬ, steag, de unde membrană reticulară].

*epiploón n., pl. oane (vgr. epíploon, d. epí, pe, și pléo, plutesc). Anat. O parte a peritoneuluĭ. Cea care acopere măruntaĭele se numește marele epiploon (pop. prápur [la mei] și bezărăŭ [la porcĭ], ĭar cea care se află între stomah și ficat se numește micu epiploon. V. mesenter.

prápur n., pl. e (vsl. praporŭ, steag. P. înț. de „epiploon”, cp. cu fr. fanon, „fanion” și „pelea care atîrnă la gîtu tauruluĭ”). Vechĭ. Steag bisericesc care se scoate la marile sărbătorĭ și ceremoniĭ. Pop. Marele epiploon.

prapur s. v. DRAPEL. MEZENTER. PERITONEU. PLACENTĂ. STEAG. STINDARD.

prápur, prapuri, (prapor), s.m. – 1. Steag bisericesc purtat la procesiuni și solemnități religioase; utilizat inclusiv la procesiuni funerare. 2. Brad verde, împodobit cu flori, cununi cu panglici, care se face la moartea celor necăsătoriți: „Și-n locuț de prăporei / Mi-ți tăie patru durzăi” (Berbești). – Din sl. praporŭ „steag” (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DEX, MDA).

prápur, -i, (prapor), s.m. – 1. (înv.) Steag ostășesc în Țările Române, flamură. 2. Steag bisericesc purtat la procesiuni și solemnități religioase; utilizat inclusiv la procesiuni funerare. 3. Brad verde, împodobit cu flori, cununi cu panglici, care se face la moartea celor necăsătoriți: „Și-n locut de prăporei / Mi-ți tăie patru durzăi” (var. a Mioriței; Berbești). – Din sl. praporŭ.

a răzui prapurele (cuiva) expr. (er. -d. bărbați) a avea un contact sexual brutal (cu o femeie).

a sparge prapurele (cuiva) expr. (er. – d. bărbați) a dezvirgina, a deflora.

prapure, prapuri s. m. (er.) vagin.