PRÁPUR, prapuri, s. m. (Și în forma prapor) 1. (Învechit) Steag ostășesc, flamură. Se găseau acolo prapori și steaguri pe care se aflau scrise mărirea și puterea și amenințarea. SADOVEANU, D. P. 71. Scutul părintesc.... pe care fîlfîie o acvilă albă, emblemă de imaculată putere, și prapurul purpuriu. ODOBESCU, S. I 252. Copiii și aprozii. ostășescul prapur a păzi erau datori. NEGRUZZI, S. I 125. ◊ Fig. Ieri, de la chindie, și-astăzi ziua toată S-a izbit cu gîndul... Tot același gînd, Parcă-i sta Lisandru prapur înainte! COȘBUC, P. I 246. ♦ Pînza steagului. [Veneau] copiii din casă... purtînd sulițe lungi și stegulețe cu prapore de mătase. BĂLCESCU, O. II 18. ◊ Fig. Fumul împins de nori și de apă se balansa în prapuri cernite.