jale

JÁLE¹ s. f. 1. Tristețe, mâhnire, durere adâncă; jelanie (2). ◊ Loc. adj. De jale = trist, jalnic, de plâns; plin de dor. ◊ Loc. adv. Cu jale = cu amărăciune, dureros, jalnic. 2. (Înv.) Doliu. [Var.: (reg.) jéle s. f.] – Din sl. žalĩ.

JÁLE² s. f. Nume dat mai multor plante din familia labiatelor (Salvia); spec. mic arbust cu tulpina semilemnoasă, aromată, cu frunze opuse, cu flori albastre, violete, galbene sau albe, cultivat ca plantă ornamentală și medicinală, salvie (Salvia officinalis). – Din magh. zsálya.

JÉLE s. f. v. jale¹.

JÁLE¹ s. f. 1. Tristețe, mâhnire, durere adâncă; jelanie (2). ◊ Loc. adj. De jale = trist, jalnic, de plâns; plin de dor. ◊ Loc. adv. Cu jale = cu amărăciune, dureros, jalnic. 2. (Înv.) Doliu. [Var.: (reg.) jéle s. f.] – Din sl. žalĩ.

JÁLE² s. f. Nume dat mai multor plante din familia labiatelor (Salvia); spec. mic arbust cu tulpina semilemnoasă, aromată, cu frunze opuse, cu flori albastre, violete, galbene sau albe, cultivat ca plantă ornamentală și medicinală, salvie (Salvia officinalis). – Din magh. zsálya.

JÉLE s. f. v. jale¹.

JÁLE¹ s. f. Tristețe, mîhnire, durere. Au stat multă vreme în ploaie, ascultînd viersul de jale, glasul singuratic al mamei părăsite. DUMITRIU, N. 155. Toată împărăția era plină de jale. ISPIRESCU, L. 4. Frunzuleană de pelin, Mare jale, mare chin: Prin străini s-ajungi străin. BELDICEANU, P. 97. ◊ Loc. adv. Cu jale = cu tristețe, cu mîhnire, dureros. El n-avea... de ce să se mire și ce să contemple cu jale. C. PETRESCU, A. R. 16. Se opresc cu toții în cale, se opresc și zic cu jale. CREANGĂ, P. 275. De ce plîngi cu jale? ALECSANDRI, P. I 196. ◊ Loc. adj. De jale = jalnic, trist, (plin) de dor. Bătrînul rosti vorbele acestea duios, ca un cîntec de jale. SADOVEANU, O. I 157. Hai cu mine-n codrul verde S-auzi doina cea de jale. ALECSANDRI, P. A. 43. ◊ Expr. A-i fi cuiva jale de cineva = a-i fi milă de cineva. Sărmane prietene! mi-e jale de tine. NEGRUZZI, S. I 63. – Variantă: jéle (DEȘLIU, G. 24, DAVIDOGLU, M. 66) s. f.

JÁLE² s. f. 1. Plantă semilemnoasă aromată, cu flori albastre, violete sau albe, cultivată ca plantă ornamentală și medicinală (Salvia officinalis); salbie. 2. Jaleș.

JÉLE s. f. v. jale.

jále s. f., g.-d. art. jálei

jále-de-cấmp (plantă) s. f., g.-d. art. jálei-de-cấmp

jále-de-grădínă (plantă) s. f., g.-d. art. jálei-de-grădínă

jále (tristețe; plantă) s. f., g.-d. art. jálei

jále de câmp (bot.) s. f.

jále de grădínă (bot.) s. f.

JÁLE s. v. doliu, linariță, salvie.

JÁLE s. 1. dezolare, (pop.) jelanie, (înv. și reg.) tângă, (înv.) jalet. (Om plin de ~.) 2. v. tristețe.

JÁLE s. (BOT.) 1. (Salvia officinalis) jaleș, salbie, salvie, (reg.) șerlai. 2. (Salvia silvestris) coada-vacii, (reg.) brăileanca (art.), corovatic, jaleș, năduf, sălvie de pădure. 3. (Stachys germanica) jaleș, (reg.) pavăză.

JALE-CLEIOÁSĂ s. v. cinsteț.

jále (-jéli), s. f. – Chin, durere, mîhnire, amar, necaz. – Mr. jale, megl. Jal’. Sl. žalĭ „durere” (Miklosich, Slaw. Elem., 22; Cihac, II, 155; Tiktin; DAR; Conev 101), cf. bg. žalja. Se folosește în Arg. cu un sens mai mult sau mai puțin echivalent celui de „treabă proastă”. Sensul înv. de „dorință, dor” indicat de DAR nu pare să fi existat în realitate; ex. citat, din Codicele Voronețean, pare o stîngăcie a traducătorului, care a folosit jale „dorință” în loc de dor, ce are într-adevăr cele două sensuri de „durere” și „dorință”. Der. jalet, s. n. (durere); jelie, s. f. (chin); jaloste, s. f. (înv., chin), din sl. žalosti; jelcui, vb. refl. (a se lamenta), din rut. žalkuvati; jalnic, adj. (trist, dureros, chinuitor; care stîrnește milă; de doliu), cf. bg. žalnik; jelalnic, adj. (rar, necăjit); jelnici, vb. (a se lamenta, a se jelui); jelanie, s. f. (dorință; durere, chin, necaz; plîngere, lamentație), din sl. želanije „dorință”, confundat în parte cu sl. želenije „doliu, durere” (DAR), cf. bg. želanie „dorință”; jeli (mr. jilescu, jilire), vb. (a plînge, a se jelui), din sl. zaliti, cf. bg. žalja; jelitor, adj. (mîhnit, întristat); jelit, s. n. (jeluire, plînset); jelui, vb. (a compătimi, a simți compasiune, a regreta, a deplora; înv., a dori, a-i fi dor; refl., a se plînge), din sl. žalovati; jeluitor, adj. (plîngăcios); jeluitor, s. m. (reclamant); jalovanie, s. f. (bocet; reclamație), din sl. (rus.) žalovanije, înv.

jále s. f. – Salvie (salvia officinalis). Mag. zsálya, din lat. salvia (Tiktin; DAR; Gáldi, Dict., 139), cf. sb. žalj, žalfija (› jalfie). Este dublet de la salvie, s. f. – Der. jaleș, s. m. (salvie; plantă, Stachys germanica), a cărei der. este puțin clară (după DAR, din mag. zsályas „infuzie de salvie”); joaie, s. f. (salvie), în loc de jaie (Drăganu, Dacor., IX, 210); joian, s. m. (plantă, Oenanthe silaifolia), cu var. joină, s. f.

JÁLE¹ f. Stare sufletească apăsătoare cauzată de o pierdere irecuperabilă, de o situație disperată etc.; durere sufletească adâncă; jelanie. Cântec de ~. [G.-D. jalei] /<sl. žali

JÁLE² f. Plantă semilemnoasă, cu flori albastre, violete, galbene sau albe, cultivată ca plantă etero-uleioasă, medicinală sau decorativă; salvie. /<ung. zsálya

jale f. 1. întristare: după bucurie și jale; 2. doliu: un alaiu de jale; de jale, de plâns. [Slav. JALĬ, durere].

jele f. Mold. jale: orașul care iese din pustiile de jele Em.

1) jále f., fără pl. (vsl. žalĭ, durere, d. žalitĭ, a jăli, a simți jale. V. jele, jălesc, jalbă). Mare întristare, mare doliŭ: zile de jale.

2) jale f., pl. jălĭ și jaleș m. (ung. zsálya, sálya, salvie, și zsályás, preparat cu salvie; sîrb. žalj, žalbija, germ. salbei, d. lat. salvia). Salvie. Altă plantă din aceĭașĭ familie (stachys [germanica și rectaj]). – Se numește și pavăză.

jắle V. jele.

jéle f. fără pl. (vsl. želĭa, măhnire, jele. V. jale 1). Melancolie: a-țĭ fi jele. – În est jăle.

jale s. v. DOLIU. LINARIȚĂ. SALVIE.

JALE s. 1. (pop.) jelanie, (înv. și reg.) tîngă, (înv.) jalet. (Om plin de ~.) 2. duioșie, durere, întristare, tristețe. (~ exprimată de o doină.)

JALE s. (BOT.) 1. (Salvia officinalis) jaleș, salbie, salvie, (reg.) șerlai. 2. (Salvia silvestris) coada-vacii, (reg.) brăileanca (art.), corovatic, jaleș, năduf, sălvie de pădure. 3. (Stachys germanica) jaleș, (reg.) pavăză.

jale-cleioasă s. v. CINSTEȚ.

cântec de jale v. bocet.

vaiet (de jale) v. bocet.

JALE subst., dialectal jele. 1. Jalea. sculptorul. 2. Jălu G., dobr. (RI XI 204); Jăliu (ib. 208). 3. Jele pren. (Br 44); Jelea, act., București. 4. Jelic, Ienachi(AO X 382). 5. Jelie olt. Pentru formele 2-4 cf. și sl. Жeлнмнp și blg. Жeльo (Weig).