ha

HA interj. 1. Exclamație care exprimă: surprindere; mulțumire; satisfacție (răutăcioasă). 2. (Fam.) Poftim? ce? cum? ♦ Nu-i așa? n-am dreptate? 3. (Repetat) Cuvânt care imită râsul în hohote. – Onomatopee.

HĂ interj. (Pop.) 1. (De obicei repetat) Cuvânt care redă râsul, mai ales râsul forțat. 2. (Repetat) Cuvânt care redă plânsul. 3. Exclamație care exprimă mirare, neîncredere. 4. Cuvânt care exprimă o afirmație. [Var.: hî, hi interj.] – Onomatopee.

HI² interj. v. hă.

HÎ interj. v. hă.

HA interj. 1. Exclamație care exprimă: surprindere; mulțumire; satisfacție (răutăcioasă). 2. (Fam.) Poftim? ce? cum? ♦ Nu-i așa? n-am dreptate? 3. (Repetat) Cuvânt care imită râsul în hohote. – Onomatopee.

HĂ interj. 1. (De obicei repetat) Cuvânt care redă râsul, mai ales râsul forțat. 2. (Repetat) Cuvânt care redă plânsul. 3. Exclamație care exprimă mirare, neîncredere. 4. Cuvânt care exprimă o afirmație. [Var.: hî, hi interj.] – Onomatopee.

HI² interj. v. hă.

HÎ interj. v. hă.

HA interj. 1. (Uneori repetat) Exclamație care exprimă surprindere, mulțumire sau satisfacție răutăcioasă. Ha, ha! măi badeo, mi-ai căzut la mînă acu? ALECSANDRI, T. 234. Ha! vezi, ast cîntec îmi place. PANN, P. V. I 20. 2. (În propoziții interogative, familiar, pentru a arăta că nu s-au auzit sau nu s-au înțeles bine spusele interlocutorului) Poftim? ce? cum? De-i vorbea maică-sa, ea tot răstit răspundea, întrebînd: ha? ce zici? La TDRG. ♦ (Arată că se așteaptă din partea interlocutorului un răspuns, de obicei afirmativ) Nu-i așa? n-am dreptate? Te boldești la mine, ha? SADOVEANU, O. VI 127. Ian spuneți, ce-ați mai cerut?... fote și inele? sau numai drăgostele, ha? și drăgostele tot cu de-alde cei tineri? ha? ALECSANDRI, T. 215. Îmi vine să poruncesc să deie cu tunurile în prostimea aceea. Ha, cum socoți și dumneata? NEGRUZZI, S. I 153. 3. (De obicei repetat) Onomatopee care redă rîsul puternic și zgomotos, în hohote. Jupîn Dumitrache (care la fiece accent al lui Ipingescu a dat mereu din cap, în semn de aprobare, îl întrerupe cu entuziasm): Ha ha ha ha! i-a-nfundat! CARAGIALE, O. I 54.

HĂ interj. (Și în forma hî sau hi; de obicei repetat) 1. Onomatopee care redă rîsul (mai ales rîsul forțat). De acum în turbincă au să-ți putrezească ciolanele. Hă, hă! CREANGĂ, P. 318. Începu a rîde hîd și strîmbîndu-se: hîhî! EMINESCU, N. 56. 2. (Repetat) Onomatopee care redă plînsul. Hîhîhî! nenee! moș Andronic o spus o poveste. La TDRG. 3. Exclamație care exprimă mirare, neîncredere. Mari păcate; angajament vă trebuie, nu-l cunoașteți pe ciocoi cît e de abraș? Și mai ales ce nu te-ai dus d-ta, da s-o trimeți pe dînsa? Hă! ce oameni! CONTEMPORANUL, VI_II 14. 4. (Popular) Exprimă o afirmație; da. Vezi că eu... sînt nebun... – Nebun? – Hă, hă! CARAGIALE, O. I 250. Ca d-voastră? – Hî, hî! ALECSANDRI, T. I 90. -. Variante: hî, hi interj.

HI² interj. v. hă.

HÎ interj. v. hă.

ha/ha-há interj.

ha-há v. ha

hă/hă-hắ (pop.) interj.

hă-hắ v. hă

ha/ha-há interj.

hă/hă-hă interj.

HA interj. v. ce, cum, poftim.

ha interj. – 1. Exprimă surpriza. – 2. Imită rîsul. – 3. Subliniază o interogație. Creație spontană. Se folosește și în var. aha (sensul 1), hî (sensul 2), ho (sensurile 1 și 2), oho (sensul 1), hai (sensul 3); cf. hei, hohot. Sensul 2 impune adesea repetiția.

HA interj. 1) (se folosește pentru a exprima surprindere, mirare, satisfacție, indignare, ironie etc.). 2) fam. (se folosește când interlocutorul n-a auzit bine s-au n-a înțeles cele spuse) Poftim?; ce-ai spus? 3) (se folosește repetat pentru a reda râsul în hohote). /Onomat.

HĂ interj. 1) (se folosește, repetat, pentru a reda râsul, mai ales forțat, sau plânsul). 2) (se folosește pentru a exprima mirare sau neîncredere). /Onomat.

ha! int. arată o surprindere, mirare sau o întrebare: zici cai scăpat, ha?

ha, interj. care (ca și hă și hi) arată rîsu: Ha! ha! ha! Ce comedie! – Altă interj. care arată întrebarea și care există și supt forma haĭ saŭ aĭ. Nu țĭ-am spus eŭ? Ha? V. și haĭ 2.

hă, interj. care arată rîsu, maĭ ales ironic: Hă! Hă! Hă! V. ha și hî.

hî, interj. care arată un rîs înfundat. V. ha și hă.

i, ha și i, haĭ, interj. care arată o bucurie care ar putea veni: i, haĭ! ce bine ar fi să vie!

hă/hă-hắ interj.

ha interj. v. CE. CUM. POFTIM.

ha, (hău), interj. – (fam.) Exprimă interogația: poftim?, ce e?, ce-ai spus?. – Onomatopee (Scriban, DEX, MDA).

ha (METR.), simbol pentru hectar.

na-ha hăiț! / șah! expr. (țig.) nu vorbi / nu spune / nu recunoaște nimic!