expulzare

expulsa v vz expulza

expulza vt [At: ARISTIA, PLUT. 266/22 / V: (înv) ~lsa / Pzi: ~zez / E: fr. expulser, lat expulsare] 1 (C. i. oameni) A obliga (pe cineva) să părăsească țara Si: exila, pedepsi, (liv) relega. 2 (C. i. oameni) A exclude, a îndepărta pe cineva dintr-un loc, dintr-un anturaj Si: a alunga. 3 (C. i. particule, gaze, lichide) A evacua (cu putere). 4 (C. i. produse fiziologice, patologice, corpuri străine) A elimina din organism. 5 A scoate, a da, a împinge afară.

expulzare sf [At: KOGĂLNICEANU, 10 / Pl: ~zări / E: expulza] 1 Obligare a cuiva să părăsească o țară Si: exil, exilare, expulsie (1), expulzat1 (1), (înv) relegare, (îvr) exacțiune (8). 2 Excludere, îndepărtare a cuiva dintr-un loc, dintr-un anturaj etc. Si: alungare, expulsie (2), expulzat1 (2). 3 Eliminare din organism a unui produs fiziologic, patologic, a unui corp străin etc. Si expulsie (3), expulzat1 (3). 4 Evacuare, eliminare, împingere în afară a unui gaz, a unui lichid etc. Si: expulsie (4), expulzat1 (4).

EXPULZÁ, expulzez, vb. I. Tranz. A obliga pe cineva (printr-un act al puterii de stat) să părăsească teritoriul unei țări. ♦ A da, a împinge afară, a sili să iasă. – Din fr. expulser, lat. expulsare.

EXPULZÁRE, expulzări, s. f. Acțiunea de a expulza și rezultatul ei. – V. expulza.

EXPULZÁ, expulzez, vb. I. Tranz. A obliga să părăsească țara, a trimite peste graniță un străin care a executat o pedeapsă sau a cărui prezență pe teritoriul statului nu mai este dorită. ♦ A da, a împinge afară, a sili să iasă. – Din fr. expulser, lat. expulsare.

EXPULZÁRE, expulzări, s. f. Acțiunea de a expulza și rezultatul ei. – V. expulza.

EXPULZÁ, expulzez, vb. I. Tranz. A obliga pe cineva (printr-un act al puterii de stat) să părăsească teritoriul unei țări. ♦ A da, a împinge afară, a sili să iasă. Datorită presiunii, uleiul este expulzat din cilindru.

EXPULZÁRE, expulzări, s. f. Acțiunea de a expulza și rezultatul ei.

expulzá (a ~) vb., ind. prez. 3 expulzeáză

expulzáre s. f., g.-d. art. expulzắrii; pl. expulzắri

expulzá vb., ind. prez. 1 sg. expulzéz, 3 sg. și pl. expulzeáză

expulzáre s. f., g.-d. art. expulzării; pl. expulzări

EXPULZÁ vb. (JUR.) (livr.) a relega. (A ~ un cetățean străin.)

EXPULZÁRE s. (JUR.) (livr.) relegare, relegație. (~ unui cetățean străin.)

EXPULZÁ vb. I. tr. 1. A scoate, a da, a împinge afară. 2. A izgoni pe cineva din țară. [< fr. expulser, cf. lat. expulsare].

EXPULZÁRE s.f. Acțiunea de a expulza și rezultatul ei. [< expulza].

EXPULZÁ vb. tr. 1. a dispune, printr-un act al puterii de stat, ca cineva să părăsească teritoriul țării în care se află. 2. a scoate, a da, a împinge afară. (< fr. expulser, lat. expulsare)

A EXPULZÁ ~éz tranz. 1) (străini) A obliga să părăsească țara; a izgoni dintr-un stat. 2) A da afară; a forța să iasă. /<fr. expulser, lat. expulsare

expulzà v. 1. a alunga pe cineva dintr’un loc, dintr’o țară, unde era așezat; 2. a exclude dintr’un loc, dintr’o societate; 3. Med. a face să iasă umorile.

expulzare f. acțiunea de a expulza: lege de expulzare.

*expulséz v. tr. (lat. ex-pulsáre, frecŭentativ d. ex-péllere, ex-pulsum, a expulsa. V. compulsez, probelă). Ajung peste hotare: guvernu expulzează străiniĭ periculoșĭ ordiniĭ publice. Exclud dintr’o societate. Med. Fac să ĭasă umorile din corp.

EXPULZA vb. (JUR.) (livr.) a relega. (A ~ un cetățean străin.)

EXPULZARE s. (JUR.) (livr.) relegare, relegație. (~ unui cetățean străin.)