expulzare sf [At: KOGĂLNICEANU, 10 / Pl: ~zări / E: expulza] 1 Obligare a cuiva să părăsească o țară Si: exil, exilare, expulsie (1), expulzat1 (1), (înv) relegare, (îvr) exacțiune (8). 2 Excludere, îndepărtare a cuiva dintr-un loc, dintr-un anturaj etc. Si: alungare, expulsie (2), expulzat1 (2). 3 Eliminare din organism a unui produs fiziologic, patologic, a unui corp străin etc. Si expulsie (3), expulzat1 (3). 4 Evacuare, eliminare, împingere în afară a unui gaz, a unui lichid etc. Si: expulsie (4), expulzat1 (4).

EXPULZÁRE, expulzări, s. f. Acțiunea de a expulza și rezultatul ei. – V. expulza.

EXPULZÁRE, expulzări, s. f. Acțiunea de a expulza și rezultatul ei. – V. expulza.

EXPULZÁRE, expulzări, s. f. Acțiunea de a expulza și rezultatul ei.

expulzáre s. f., g.-d. art. expulzắrii; pl. expulzắri

expulzáre s. f., g.-d. art. expulzării; pl. expulzări

EXPULZÁRE s. (JUR.) (livr.) relegare, relegație. (~ unui cetățean străin.)

EXPULZÁRE s.f. Acțiunea de a expulza și rezultatul ei. [< expulza].

expulzare f. acțiunea de a expulza: lege de expulzare.

EXPULZARE s. (JUR.) (livr.) relegare, relegație. (~ unui cetățean străin.)