dornic

dórnic, ~ă [At: GORUN, F. 24 / Pl: ~ici, ~ice / E: dori + -nic] 1 a Care dorește ceva foarte mult. 2 sm (Reg) Plantă erbacee cu frunze lungi și înguste și cu flori mici, albe (Falcaria sioides).

DÓRNIC, -Ă, dornici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Plin de dor; doritor, nerăbdător să facă, să obțină ceva. 2. S. m. Plantă erbacee cu frunzele lungi și înguste și cu flori mici, albe (Falcaria sioides). – Dor + suf. -nic.

DÓRNIC, -Ă, dornici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Plin de dor; doritor, nerăbdător să facă, să obțină ceva. 2. S. m. Plantă erbacee cu frunzele lungi și înguste și cu flori mici, albe (Falcaria sioides). – Dor + suf. -nic.

DÓRNIC, -Ă, dornici, -e, adj. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «de») Plin de dor; doritor. Caii albi au zvîcnit nervos din loc, dornici de ducă. SAHIA, N. 59. Eram... dornic de evadare. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. 87. ◊ Fig. Oltul e el însuși prea dornic de aventură, pentru a nu porni... în altă parte decît acolo, încotro s-ar fi cuvenit. BOGZA, C. O. 105.

dórnic¹ adj. m., pl. dórnici; f. dórnică, pl. dórnice

dórnic² s. m., pl. dórnici

dórnic adj. m., s. m., pl. dórnici; f. sg. dórnică, pl. dórnice

DÓRNIC adj., s. 1. adj., s. v. amator. 2. adj. v. avid. 3. adj. doritor, nerăbdător. (~ să plece.)

DÓRNIC ~că (~ci, ~ce) Care dorește; care manifestă o dorință; doritor. /dor + suf. ~nic

dornic a. plin de dor.

dórnic, -ă adj. (dor cu sufixu slav -nic). Rar. Doritor. Plin de dor.

DORNIC adj., s. 1. adj., s. amator, doritor, iubitor, pofticios, rîvnitor, (pop.) poftitor, (reg.) poftăreț, poftos, pohtaci, (înv.) libovnic, rîvnaci. (~ de petreceri.) 2. adj. ahtiat, avid, dorit, jinduit, jinduitor, rîvnitor, (fig.) înfometat, însetat, lacom, setos. (~ de senzații tari.) 3. adj. doritor, nerăbdător. (~ să plece.)