DÓRNIC, -Ă, dornici, -e, adj. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «de») Plin de dor; doritor. Caii albi au zvîcnit nervos din loc, dornici de ducă. SAHIA, N. 59. Eram... dornic de evadare. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. 87. ◊ Fig. Oltul e el însuși prea dornic de aventură, pentru a nu porni... în altă parte decît acolo, încotro s-ar fi cuvenit. BOGZA, C. O. 105.