desucire

desucí vtr [At: LB / Pzi: ~césc / E: de(s)- + suci] (Înv) 1-2 A face să nu mai fie (sau a nu mai fi) răsucit Si: (îvp) dezrăsucit.

desucíre sf [At: POLIZU / Pl: ~ri / E: desuci] (Înv) Dezrăsucire.

desucít, ~ă a [At: PONTBRIANT, D. / S și: (înv) dess~ / Pl: ~iți, ~e / E: desuci] 1 (Înv) Dezrăsucit. 2 (Mun) Dezdoit. 3 (Mun) Deșirat² (2).

desucí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desucésc, imperf. 3 sg. desuceá; conj. prez. 3 să desuceáscă

desucí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desucésc, imperf. 3 sg. desuceá; conj. prez. 3 sg. și pl. desuceáscă

A desuci ≠ a răsuci, a suci

A DESUCÍ ~ésc tranz. A suci în direcție opusă. [Sil. -su-ci] /des- + a suci

dessucésc orĭ desucésc v. tr. (d. sucesc cu prefixu des-). Sucesc înapoĭ, fac cum era în ainte de a se fi sucit.