cositor

cositór¹ sns [At: LEX. MARS. 247 / V: (reg) ~sot~, -st~, ~stóriu, cus~, cusot~, cust~, cusut~ / E: vsl кocитepъ] 1 Metal alb-argintiu, maleabil, mai ușor decât plumbul, folosit la spoirea vaselor de aramă Si: staniu. 2 Staniu în aliaj cu cuprul, folosit la fabricarea veselei Si: bronz.

cositór², ~oáre [At: GHICA, S. 537 / V: ~sất~, (reg) ~stoáră, coștioáră / Pl: ~i, ~oáre / E: cosi + -tor] 1-2 smf, a (Persoană) care cosește (1). 3 a (Fig; înv) Ucigător. 4 sn Loc bun de cosit (1) Si: fânaț. 5 sf (La românii din Serbia; îf costoară, coștioară) Coasă. 6 sf Mașină de cosit¹ (1). 7 smf Animal care se cosește (5).

COSITÓR¹ s. n. (Chim.) Staniu. – Din sl. kositerŭ.

COSITÓR², -OÁRE, cositori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cosește. 2. S. m. și f. Cosaș (1). – Cosi + suf. -tor.

COSITÓR¹ s. n. Staniu. – Din sl. kositerŭ.

COSITÓR², -OÁRE, cositori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cosește. 2. S. m. și f. Cosaș (1). – Cosi + suf. -tor.

COSITÓR¹, s. n. Staniu. De s-ar sparge blidu-n fund, Doar aș scăpa de urît; Da blidu-i de cositor, Nu se sparge pînă mor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 167.

COSITÓR², cositori, s. m. (Popular) Cosaș. Departe, înspre viile de la Bucium... lucea steaua unui foc de cositori. SADOVEANU, Z. C. 332. Cositorul sau cosașul începe a cosi sau a «trage cu coasa» pe partea dreaptă. PAMFILE, A. R. 153. Vro cincizeci de cositori, Patruzeci adunători, Să-mi cosească fin cu flori. TEODORESCU, P. P. 601.

COSITÓR³, -OÁRE, cositori, -oare, adj. Care cosește. Mașină cositoare.

cositór² (staniu) s. n.; simb. Sn

cositór¹ adj. m., (persoană) s. m., pl. cositóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cositoáre

cositór (staniu) s. n.; simb. Sn

cositór adj. m., (persoană) s. m., pl. cositóri; f. sg. și pl. cositoáre

COSITÓR s. v. staniu.

COSITÓR s. v. cosaș.

cositór s. m. – Staniu. Gr. ϰασσίτερος (Murnu 15), probabil prin intermediul sl. kositerŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Miklosich, Lexicon, 304; DAR; Vasmer, Gr., 83); cf. bg. kositro, sb. kòsitar. – Der. cositori (var. costori, custuri), vb. (a spoi cu cositor); cos(i)torar, s. m. (persoană care lucrează în cositorit); cositoreală, s. f. (acțiunea de a cositori).

COSITÓR¹ n. Metal moale, alb-argintiu, maleabil și ductil, întrebuințat la acoperirea altor metale, pentru a le feri de coroziune, și la fabricarea tinichelei; staniu. /<sl. kositeru

COSITÓR² ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival Care cosește. /a cosi + suf. ~tor

cositor n. metal albicios, mai vârtos si mai ușor ca plumbul, intră în compozițiunea bronzului. [Slav. KOSĬTORŬ].

cositór și costór n. (vsl. kositorŭ, kositerŭ, sîrb. kositar, -ter, bg. kositro, d. vgr. kassíteros, staniŭ, d. índicu kastira). Staniŭ. V. cadmiŭ.

COSITOR s. (CHIM.) staniu, (Transilv. și Ban.) pleu.

COSITOR s. cosaș. (Un ~ a ieșit la cosit.)

a da (pe cineva) cu cositor / cu plumb expr. (intl., înv.) a împușca (pe cineva).