alambic

alambíc sn [At: CANTEMIR, IST. 140 / V: (înv), Iambic / Pl: ~ice și ~uri / E: fr alambic] Aparat metalic pentru distilarea lichidelor.

ALAMBÍC, alambicuri, s. n. Aparat metalic pentru distilarea lichidelor. – Din fr. alambic.

ALAMBÍC, alambicuri, s. n. Aparat metalic pentru distilarea lichidelor. – Din fr. alambic.

ALAMBÍC, alambicuri, s. n. Instalație de distilare, alcătuită dintr-un cazan și un refrigerent, folosită în special la fabricarea spirtului. ◊ Fig. Ploaia cade verticală din cerescul alambic Și sfidează paciența trecătorilor: Pic-pic. TOPÎRCEANU, P. O. 82.

ALAMBÍC, alambicuri, s. n. Aparat metalic pentru distilare. – Fr. alambic.

alambíc s. n., pl. alambícuri

alambíc s. n., pl., alambícuri

ALAMBÍC s.n. Aparat de distilare, folosit mai ales pentru fabricarea spirtului. [Pl. -curi, (rar) -ce. / < fr. alambic, cf. ar. alambik – vas pentru distilare].

ALAMBÍC s. n. aparat de distilare, pentru fabricarea spirtului. (< fr. alambic)

alambíc (alambícuri), s. n. – Aparat metalic pentru distilarea lichidelor. Fr. alambic. Figurează deja la Cantemir, limbic, din it. lambicco, de unde ngr. λαμπίϰος, mr. lămbic, bg. lambik (DAR; Lokotsch 59). – Der. alambica, vb. (a face prea subtil).

ALAMBÍC ~uri n. Aparat pentru distilare, folosit mai ales pentru fabricarea spirtului. /<fr. alambic

alambic n. aparat pentru distilarea lichidelor.

*alambíc n., pl. e și urĭ (fr. alambic, d. ar. al-ambiq, care e vgr. ámbix, ámbikos, alambic). Cazan acoperit de destilat apa și de făcut rachiŭ. (A fost introdus în chimie d. Arabu Abu-Kazis în sec. XIII). Fig. A trece pin alambic, a examina atent. – La Cant. limbic (it. lambicco).