Litfa

Litfa f. vechiul nume românesc al Lituaniei (Litfean).

litfă m. 1. neortodox, eretic ca Litfenii (în sec. XIV ei erau încă idolatri): alei! fiară veninoasă, litfă rea necredincioasă POP.; 2. aplicat popoarelor catolice în luptă cu Românii (și în special Polonilor și Ungurilor): săriți cu toții pe litfele trufașe! AL.; 3. (ironic) străin, venetic: au umplut moșia de litfe blestemate AL.; 4. neam cumplit: cazaci, capcâni și alte lifte spurcate CR. [Vechiu-rom. Litfa, Lituania].

líftă f., pl. e (din maĭ vechĭu litfă, litvă, de la numele Litveĭ, Lituania, aĭ căreĭ locuitorĭ, Lifteniĭ, eraŭ idolatri în sec. 14 apoĭ catolicĭ, și decĭ „lifte”. Cp. cu lișiță). Fam. Iron. Eretic, străin, om de altă religiune saŭ cu alte obiceĭurĭ: Jidanu-ĭ liftă blestemată.

lítfă, V. liftă.