líftă f., pl. e (din maĭ vechĭu litfă, litvă, de la numele Litveĭ, Lituania, aĭ căreĭ locuitorĭ, Lifteniĭ, eraŭ idolatri în sec. 14 apoĭ catolicĭ, și decĭ „lifte”. Cp. cu lișiță). Fam. Iron. Eretic, străin, om de altă religiune saŭ cu alte obiceĭurĭ: Jidanu-ĭ liftă blestemată.