ȘTIRBÍT, -Ă, știrbiți, -te, adj. 1. Cu marginea știrbită; tocit; ciobit. ♦ P. ext. Ciuntit, trunchiat. 2. Fig. Micșorat, diminuat ca însemnătate, ca valoare; (despre o lege, un drept etc.) încălcat, nesocotit. – V. știrbi.

ȘTIRBÍT, -Ă, știrbiți, -te, adj. 1. Cu marginea știrbă; tocit; ciobit. ♦ Ciuntit, trunchiat. 2. Fig. Micșorat, diminuat ca însemnătate, ca valoare; (despre o lege, un drept etc.) încălcat, nesocotit. – V. știrbi.

ȘTIRBÁT, -Ă adj. v. știrbit.

ȘTIRBÍT, -Ă, știrbiți, -te, adj. 1. Cu marginea știrbă; ciuntit. Un taler de lemn cu margini știrbite. La TDRG. Mari ruini de amintire care înalță tăcute în fața sa niște ziduri știrbite, triste rămășițe de mărire. MACEDONSKI, O. IV 46. 2. Fig. (Despre abstracte) Micșorat, diminuat,, atins. Oricare ar fi urmarea unei anchete, cinstea celui anchetat tot știrbită iese. STĂNOIU, C. I. 90. – Variantă: (rar) știrbát, -ă (ALECSANDRI, S. 132) adj.

ȘTIRBÍT adj. 1. ciobit, ciocnit, știrb. (Pahar ~.) 2. știrb, tocit. (Cuțit ~.)

ȘTIRBÍT adj. v. diminuat, scăzut.

știrbit a. fig. nedreptățit: râzând de strâmbările bieților știrbiți OD.

știrbít, -ă adj. Care n’are toțĭ dințiĭ. Căruĭa i s’a stricat ascuțișu saŭ marginea: cuțit știrbit, farfurie știrbită. Fig. Micșorat, redus: libertate știrbită. – Și știrbat (cp. cu bg. štŭrbat, rut. ščerbátiĭ).

ȘTIRBIT adj. 1. ciobit, ciocnit, știrb. (Pahar ~.) 2. știrb, tocit. (Cuțit ~.)

știrbit adj. v. DIMINUAT. SCĂZUT.