știrbít, -ă adj. Care n’are toțĭ dințiĭ. Căruĭa i s’a stricat ascuțișu saŭ marginea: cuțit știrbit, farfurie știrbită. Fig. Micșorat, redus: libertate știrbită. – Și știrbat (cp. cu bg. štŭrbat, rut. ščerbátiĭ).