ȘEDEÁ, șed,
vb. II.
Intranz. 1. A se afla așezat pe ceva; a sta jos. ◊
Expr. A ședea (ca) pe ghimpi (sau pe foc, pe ace) = a fi nerăbdător și îngrijorat; a fi grăbit să plece. A ședea pe comoară = a fi foarte bogat și zgârcit.
2. A lua loc, a se așeza. ♦ A se opri din mers așezându-se; a poposi. (De obicei la imperativ sau în construcții negative) A avea astâmpăr, a fi liniștit. Șezi locului!
3. A sta, a se găsi, a rămâne câtva timp într-un anumit loc, într-o anumită situație sau poziție; a nu se mișca din locul sau din poziția ocupată. ◊
Expr. A ședea la masă = a lua masa, a mânca. A(-i) ședea cuiva ceva la inimă = a fi preocupat, stăpânit de ceva, a dori ceva foarte mult. A ședea pe capul cuiva = a plictisi (pe cineva) cu prezența sa sau cu prea multe insistențe. A ședea cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate etc.) = a nu face, a nu întreprinde nimic. A ședea strâmb și a judeca (sau a vorbi, a grăi) drept = a discuta cu franchețe; a recunoaște adevărul
4. A petrece câtva timp undeva, a nu se deplasa (dintr-un anumit loc); a se afla, a rămâne, a zăbovi (într-un anumit loc). ♦ (Rar; despre obiecte) A se afla așezat sau depozitat într-un loc).
5. A avea locuința, domiciliul undeva; a locui, a domicilia.
6. (În
expr.) A(-i) ședea (cuiva) bine (sau rău, frumos, mândru) = a (nu) i se potrivi; a (nu) fi așa cum se cuvine, cum trebuie, cum este indicat.
7. A se afla într-o anumită situație (în raport cu ceva sau cu cineva).
8. A nu face nimic, a nu avea nicio ocupație. Șade toată ziua. –
Lat. sedere. ȘEDEÁ, șed,
vb. II.
Intranz. 1. A se afla așezat pe ceva; a sta jos. ◊
Expr. A ședea (ca) pe ghimpi (sau pe foc, pe ace) = a fi nerăbdător și îngrijorat; a fi grăbit să plece. A ședea pe comoară = a fi foarte bogat și zgârcit.
2. A lua loc, a se așeza. ♦ A se opri din mers așezându-se; a poposi. ♦ (De obicei la imperativ sau în construcții negative) A avea astâmpăr, a fi liniștit. Șezi locului!
3. A sta, a se găsi, a rămâne câtva timp într-un anumit loc, într-o anumită situație sau poziție; a nu se mișca din locul sau din poziția ocupată. ◊
Expr. A ședea la masă = a lua masa, a mânca. A(-i) ședea cuiva ceva la inimă = a fi preocupat, stăpânit de ceva, a dori ceva foarte mult. A ședea pe capul cuiva = a plictisi (pe cineva) cu prezența sa sau cu prea multe insistențe. A ședea cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate etc) = a nu face, a nu întreprinde nimic. A ședea strâmb și a judeca (sau a vorbi, a grăi) drept = a discuta cu franchețe; a recunoaște adevărul.
4. A petrece câtva timp undeva, a nu se deplasa (dintr-un anumit loc); a se afla, a rămâne, a zăbovi (într-un anumit loc). ♦ (Rar; despre obiecte) A se afla așezat sau depozitat într-un loc.
5. A avea locuința, domiciliul undeva; a locui, a domicilia.
6. (În
expr.) A(-i) ședea (cuiva) bine (sau rău, frumos, mândru) = a (nu) i se potrivi; a (nu) fi așa cum se cuvine, cum trebuie, cum este indicat.
7. A se afla într-o anumită situație (în raport cu ceva sau cu cineva).
8. A nu face nimic, a nu avea nici o ocupație. Șade toată ziua. –
Lat. sedere.
ȘEDEÁ, șed,
vb. II.
Intranz. (Adesea în concurență cu
sta)
1. A se afla așezat pe ceva, a sta jos. Am pățit și noi ca un cerșitori care ședea pe comoară și cerea milostenie. CREANGĂ, P. 134. Pe genunchii mei ședea-vei, Vom fi singuri-singurei. EMINESCU, O. 175. Ședeam trîntiți pe divanuri în toată dezinvoltura moldovenească. RUSSO, O. 48. Seara la noi veneai Și pe laviță ședeai. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 265.
2. A lua loc, a se așeza. Apoi am legat ogarul și am șezut amîndoi lîngă foc, povestind. ISPIRESCU, L. 299. Cu mîna-întinsă magul îi face semn să șadă. EMINESCU, O. I 94. Vorbind astfel, șezu pe marginea patului, lîngă căpătîiul meu. BOLINTINEANU, O. 333. ◊ (Întărit prin «jos») Dincă se îndreptă spre o poartă de uluci ascuțite sus, spunîndu-le celor din urmă să șadă jos. CAMIL PETRESCU, O. II 7. ◊ (La imperativ, în formule de invitație) Ia șezi ici și spune-mi. DUMITRIU, N. 129. Șezi colea și să ospătezi oleacă. CREANGĂ, P. 32. Șezi, drăguță, să prînzim. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 271. ♦ A se opri din mers așezîndu-se; a poposi. Să-ți dau două mere dulci, Unde-i ședea să le mînci. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 118.
3. A sta sau a rămîne într-un anumit loc, într-o anumită situație sau poziție; a se afla undeva, a nu se mișca din locul sau din poziția ocupară. Directorul de bancă ședea cil ochii în farfurie și asculta jenat. REBREANU, R. I 38. Ea mergea căpșuni s-adune, Fragi s-adune – Eu ședeam pe prag la noi. COȘBUC, P. I 117. Tu șezi la grajd nedezlipit și să îngrijești de calul meu. CREANGĂ, P. 208. Să șezi cu oamenii la sfat. ȘEZ. I 12. ◊ (Întărit prin «locului») Nu te duce; mai bine șezi aici locului. RETEGANUL, P. II 41. ◊
Expr. A ședea la masă = a lua masa; a mînca. Zise tatălui său într-o zi cînd ședeau la masă. ISPIRESCU, L. 14. După ce-a șezut la masă, a zis fetei să se suit în pod. CREANGĂ, P. 289.
A ședea grecește, a ședea cloșcă, a ședea pe ghimpi, a ședea binișor, a ședea lipcă v. c. A-i ședea cuiva (ceva)
la inimă, se spune cînd cineva este preocupat de un gînd, urmărit de o idee care nu-i dă pace. Examenul îi ședea însă la inimă și nu-l putea da, fiindcă n-avea bani. CĂLINESCU, E. 80.
A ședea pe capul cuiva = a sta mereu lîngă cineva, a-i cădea (cuiva) belea; a plictisi pe cineva cu prea multe stăruințe.
A ședea strîmb și a judeca (sau
a vorbi, a grăi)
drept = a recunoaște adevărul. Și-n adevăr, să ședem strîmb și să judicăm drept: oară ce desfătare vînătorească mai deplină... poate fi pe lume decît aceea care o gustă cineva cînd, prin pustiile Bărăganului, căruța în care stă culcat abia înaintează pe căi fără de urme? ODOBESCU, S. III 15. Șezi strîmb și grăiește drept. NEGRUZZI, S. I 247.
A ședea sau
a-i ședea cuiva bine (sau
rău, frumos etc.) = a fi (sau a nu fi) corespunzător, potrivit, conform cu..; a fi (sau a nu fi) așa cum se cuvine, cum trebuie, cum este indicat. Brîu-i pus! Acum, din ladă Mai ieu șorțul! O, să-mi șadă Fată cum îmi stă nevastă... COȘBUC, P. I 105. Ce nu te gîndești cînd vorbești?... Nu șade frumos! CARAGIALE, S. N. 265. Și din cînd în cînd vărsate, mîndru lacrimile-ți șed. EMINESCU, O. I 83. Ce frumos îi șade creasta ca un roșu comanac. id. O. IV 224.
4. A trăi cîtva timp undeva, a petrece un timp într-un loc; a zăbovi. Și, după ce șezu acolo cîteva zile... plecă luîndu-și calul cu sine. ISPIRESCU, L. 148. Nu ședea-n Moldova mult. ALECSANDRI, P. P. 330. A aștepta. Mărită-te, mîndră mea, După mine nu ședea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 261. ♦ (Rar, despre obiecte) A se afla așezat sau depozitat într-un loc. Alecu nu are cu ce să-mi scoată niște argintării care șed de la mai la argintar. KOGĂLNICEANU, S. 224.
5. A-și avea locuința sau domiciliul fixat undeva, a locui. De unde să-l chem, cînd nici nu știu unde șade. PETRESCU, C. V. 228. Ședea pe vale-n sus... Ion al Anei. COȘBUC, P. I 228. Palatul în care ședeau moșnegii și cu nora. s-a schimbat iarăși în sărăcăciosul bordei. CREANGĂ, P. 89.
6. A se afla într-o anumită situație în raport cu ceva sau (neobișnuit) cu cineva. Ar fi mers cu el, dar tocmai atunci ședeau mai rău ca oricînd cu banii. BASSARABESCU, la TDRG. –
Prez. ind. și: (regional) șez (ALECSANDRI, T. I 115),
pers. 3 și: (regional) șede (CREANGĂ, A. 106; NEGRUZZI, S. I 63, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 401). – Variantă: (regional)
șădeá (ALECSANDRI, T. I 83, KOGĂLNICEANU, S. 10)
vb. II.
ședeá (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. șed, 3
sg. șáde, 1
pl. ședém;
conj. prez. 3 să șádă;
ger. șezấnd;
part. șezút
ședeá vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șed, 3 sg. șáde, 1 pl. ședém; conj. prez. 3 sg. și pl. șádă, part. șezút ȘEDEÁ vb. 1. a sta. (~ pe o bancă.) 2. v. așeza. 3. v. poposi. 4. v. locui. 5. v. veni. 6. v. sta. ședeá (-d, șezút), vb. –
1. A fi așezat, a ocupa un loc, a sta. –
2. A se așeza, a lua loc, a se pune. –
3. A se instala, a trăi, a locui. –
4. A sta, a rămîne, a se stabili pentru un timp. –
5. A sta liniștit, a se odihni, a se reface. –
6. A fi inactiv, a sta cu mîinile încrucișate. –
7. A conveni, a se potrivi. –
8. A se așeza bine sau rău, a se adapta. –
Mr. șed, șidzui, șideare;
megl. șǒd, șădzui, șăderi,
istr. șed, șezut.
Lat. sēdēre (Pușcariu 1576; REW 7780),
cf. it. sedere,
prov. sezer,
fr. seoir,
cat. seure,
sp.,
port. seer. Deși este clar diferit de a sta, se confundă vulgar cu el,
cf. stai jos (corect șezi), ostenită de lunga ședere în picioare (I. Teodoreanu). Se conjugă șed › (șez), șezi, șade (
Mold. șede), să șadă (› să șază).
Cf. așeza, șes.
Der. cuședea,
vb. (a conveni, a sta), cu cu- expresiv (Philippide, ZRPh., XXXI, 308; DAR); ședere,
s. f. (oprire, rămînere, rezidență); ședință,
s. f., din
fr. séance adaptat la ședea; șezător,
adj. (locuitor, rezident); șezătoare,
s. f. (petrecere, serată, adunare); șezut,
s. n. (rezidență, domiciliu; sediu; dos, fund),
mr. șidzut.
Der. neol. sedentar,
adj., din
fr. sédentaire; sediment,
s. n.; sedimenta,
vb., din
fr. sédimenter; sediu,
s. n., din
it. sede,
cf. asediu; sesiune,
s. f., din
lat. sessionem (
sec. XIX).
A ȘEDEÁ șed intranz. 1) (despre ființe) A fi așezat (pe ceva); a sta jos. A ședea pe o bancă. ◊ Șezi locului, șezi binișor (sau cuminte)! astâmpără-te! fii cuminte! A ședea la masă a lua masa. 2) A se afla într-o anumită poziție sau stare. ◊ A ședea la (sau de) vorbă a vorbi. A ședea pe capul cuiva a deranja cu insistențele, cu durata vizitei etc. A-i ședea cuiva (ceva) la inimă a fi obsedat de ceva. 3) (despre obiecte de îmbrăcăminte) A prinde bine (pe cineva). 4) A avea un domiciliu stabil. 5) A nu se ocupa cu nimic. ◊ A ședea cu mâinile în sân a nu face nimic. /<lat. sedere ședeà v.
1. a fi jos, a se pune jos: ședeți la masă;
2. a rămânea locului, a se astâmpăra: șezi bine;
3. a avea locuința: șade departe;
4. a rămânea sau petrece undeva: a șezut mult la țară, la Paris;
5. a fi leneș: șade și nu face nimic;
6. a se potrivi: pălăria îi șade bine;
7. fig. a se cuveni: șade rău să-l gonești. [Lat. SEDERE].
șed, șezút, a
ședeá v. intr. (lat. sĕdére, a ședea, scr. sad, vgr. *῾edĭomai, ῾ezomai, got. sitan [germ. sitzen], vsl. sĭedĭeti; it. sedére, pv. sezer, fr. seoir, sp. pg. șer. – Șed, șezĭ, șede [est], și șez, șezĭ, șade [vest]; să șadă [est] și să șează [vest]. V.
șa, așez, sedentar, po-sed). Am pozițiunea omuluĭ care se odihnește pe oasele basinuluĭ: a ședea pe scaun, pe pat, pe o peatră. Locuĭesc: a ședea pe strada cutare. Rămîn, petrec, trăĭesc: a ședea (maĭ des: a sta) mulțĭ anĭ în străinătate. Nu lucrez (de lene saŭ din lipsă de lucru): șade și nu face nimica. A ședea (saŭ: a sta) la masă, 1. a avea pozițiune la masă pe scaun, 2. a mînca la masă. A ședea bine, a te astîmpăra, a sta liniștit: acest copil nu șade bine. A-țĭ ședea bine (saŭ: răŭ), 1. a ți se potrivi, a-țĭ veni bine (saŭ: răŭ): această haĭnă îțĭ șade bine, îțĭ șade bine cu această haĭnă, 2. a-țĭ fi convenabil, a-țĭ face onoare: nu-țĭ șade bine să vorbeștĭ contra hoților cînd tu singur aĭ furat. – Șed se confundă cu staŭ. Pentru a arăta pozițiunea omuluĭ care se sprijină pe tălpĭ, se zice a sta în picĭoare, ĭar p. a arăta pozițiunea celuĭ ce se odihnește pe oasele basinuluĭ se zice a sta (saŭ a ședea) jos. Poporu întrebuințează o expresiune trivială: a sta (saŭ a ședea) în cur, după cum zice a sta în genunchĭ, a sta în picĭoare. Literatu face bine dacă deosebește pe șed de staŭ.
ȘEDEA vb. 1. a sta. (~ pe o bancă.) 2. a se așeza, a sta, (pop.) a se pune. (~ jos!) 3. a se opri, a poposi, a sta, a trage, a zăbovi. (A ~ la umbra unui stejar.) 4. a domicilia, a fi, a locui, a sta, (pop.) a hălădui, a sălășlui, (înv. și reg.) a băciui, (reg.) a sălăși, (înv.) a sălășui. (A ~ o vreme la Bacău.) 5. a-i cădea, a i se potrivi, a-i veni. (Haina îi ~ bine.) 6. a-i sta. (Cum îți ~ pălăria?) a ședea ca pe ace / ca pe coji de ouă / ca pe spini expr. a fi neliniștit / nerăbdător.
a ședea cloșcă expr. 1. a ședea cu genunchii adunați sub bărbie
2. (
fig.) a lenevi, a sta degeaba
a ședea pe vine expr. a sta ghemuit.
a ședea strâmb și a judeca drept expr. a recunoaște adevărul, a discuta cu franchețe.
șezi blând! expr. (
reg.) stai cuminte!, liniștește-te!