șed, șezút, a ședeá v. intr. (lat. sĕdére, a ședea, scr. sad, vgr. *῾edĭomai, ῾ezomai, got. sitan [germ. sitzen], vsl. sĭedĭeti; it. sedére, pv. sezer, fr. seoir, sp. pg. șer. – Șed, șezĭ, șede [est], și șez, șezĭ, șade [vest]; să șadă [est] și să șează [vest]. V. șa, așez, sedentar, po-sed). Am pozițiunea omuluĭ care se odihnește pe oasele basinuluĭ: a ședea pe scaun, pe pat, pe o peatră. Locuĭesc: a ședea pe strada cutare. Rămîn, petrec, trăĭesc: a ședea (maĭ des: a sta) mulțĭ anĭ în străinătate. Nu lucrez (de lene saŭ din lipsă de lucru): șade și nu face nimica. A ședea (saŭ: a sta) la masă, 1. a avea pozițiune la masă pe scaun, 2. a mînca la masă. A ședea bine, a te astîmpăra, a sta liniștit: acest copil nu șade bine. A-țĭ ședea bine (saŭ: răŭ), 1. a ți se potrivi, a-țĭ veni bine (saŭ: răŭ): această haĭnă îțĭ șade bine, îțĭ șade bine cu această haĭnă, 2. a-țĭ fi convenabil, a-țĭ face onoare: nu-țĭ șade bine să vorbeștĭ contra hoților cînd tu singur aĭ furat. – Șed se confundă cu staŭ. Pentru a arăta pozițiunea omuluĭ care se sprijină pe tălpĭ, se zice a sta în picĭoare, ĭar p. a arăta pozițiunea celuĭ ce se odihnește pe oasele basinuluĭ se zice a sta (saŭ a ședea) jos. Poporu întrebuințează o expresiune trivială: a sta (saŭ a ședea) în cur, după cum zice a sta în genunchĭ, a sta în picĭoare. Literatu face bine dacă deosebește pe șed de staŭ.