ÎNTREGULÉȚ, întreguleți, adj. (Pop., întărind pe „întreg”) Diminutiv al lui întreg. – Întreg + suf. -uleț.

ÎNTREGULÉȚ, întreguleți, adj. (Fam., întărind pe „întreg”) Diminutiv al lui întreg. – Întreg + suf. -uleț.

ÎNTREGULÉȚ, întreguleți, adj. m. (Familiar, întărind pe «întreg») Diminutiv al lui întreg; întreguț. A podidit-o un plîns d-a muiat un ștergar întreg întreguleț. DELAVRANCEA, S. 12. Un an întreg întreguleț o plînse. ISPIRESCU, L. 306.

întreguléț adj. m., pl. întreguléți

întreguléț adj. (dim. d. întreg. Zic și Bulgariĭ așa: cĭelo cĭeliniček. Cp. cu golăneț, nouleț). Fam. Întreg întreguleț, absolut întreg, intact: ĭacătă-țĭ baniĭ întregĭ întregulețĭ!