ÎNTREGULÉȚ, întreguleți, adj. m. (Familiar, întărind pe «întreg») Diminutiv al lui întreg; întreguț. A podidit-o un plîns d-a muiat un ștergar întreg întreguleț. DELAVRANCEA, S. 12. Un an întreg întreguleț o plînse. ISPIRESCU, L. 306.