Dicționare ale limbii române

11 definiții pentru înfruntare

ÎNFRUNTÁRE, înfruntări, s. f. Acțiunea de a (se) înfrunta și rezultatul ei. 1. Mustrare, dojană aspră; p. ext. jignire, insultă. 2. Rezistență hotărâtă; opunere îndrăzneață. ♦ Conflict, ciocnire. – V. înfrunta.
ÎNFRUNTÁRE, înfruntări, s. f. Acțiunea de a înfrunta și rezultatul ei. 1. Mustrare, dojană aspră; p. ext. jignire, insultă. 2. Rezistență hotărâtă; opunere îndrăzneață. ♦ Conflict, ciocnire. – V. înfrunta.
ÎNFRUNTÁRE, înfruntări, s. f. Acțiunea de a (se) înfrunta. 1. Rezistență hotărîtă, opunere îndrăzneață. Viața lui Gheorghe Dima și-a aflat rost pentru o vreme în înfruntarea nestăvilitei vieți a apelor Siretului. GALAN, Z. R. 45. ♦ Conflict, luptă, ciocnire. În înfruntarea dintre Sanda și Ciortanul se înfruntă două principii educative. CONTEMPORANUL, S. II, 1951, nr. 223, 2/4. 2. Mustrare, dojană, dezaprobare; p. ext. jignire, ofensă, insultă. Pentru Pirgu, care se credea neîntrecut... nu se putea înfruntare mai sîngeroasă. M. I. CARAGIALE, C. 16. Înghițind înfruntarea, nu zise nimic și plecă. ISPIRESCU, L. 185.
înfruntáre s. f., g.-d. art. înfruntắrii; pl. înfruntắri
înfruntáre s. f., g.-d. art. înfruntării; pl. înfruntări
ÎNFRUNTÁRE s. 1. sfidare, (rar) sfruntare. (~ cuiva.) 2. v. încăierare.
ÎNFRUNTÁRE s. v. admonestare, afront, bătălie, ceartă, certare, dojană, dojenire, imputare, injurie, insultă, jignire, luptă, morală, mustrare, observație, ocară, ofensă, reproș, rușine, umilință.
înfruntare f. 1. mustrare severă; 2. afront, insultă publică.
înfruntáre f., pl. ărĭ. Mustrare. Afront. Sfidare.
ÎNFRUNTARE s. 1. sfidare, (rar) sfruntare. (~ cuiva.) 2. încăierare, (înv. și reg.) război, (fig.) ciocnire. (O ~ între forțe armate dușmane.)
înfruntare s. v. ADMONESTARE. AFRONT. CEARTĂ. CERTARE. DOJANĂ. DOJENIRE. IMPUTARE. INJURIE. INSULTĂ. JIGNIRE. MORALĂ. MUSTRARE. OBSERVAȚIE. OCARĂ. OFENSĂ. REPROȘ. RUȘINE. UMILINȚĂ.

înfruntare dex online | sinonim

înfruntare definitie

Intrare: înfruntare
înfruntare substantiv feminin