ÎNFRUNTÁRE, înfruntări, s. f. Acțiunea de a (se) înfrunta. 1. Rezistență hotărîtă, opunere îndrăzneață. Viața lui Gheorghe Dima și-a aflat rost pentru o vreme în înfruntarea nestăvilitei vieți a apelor Siretului. GALAN, Z. R. 45. ♦ Conflict, luptă, ciocnire. În înfruntarea dintre Sanda și Ciortanul se înfruntă două principii educative. CONTEMPORANUL, S. II, 1951, nr. 223, 2/4. 2. Mustrare, dojană, dezaprobare; p. ext. jignire, ofensă, insultă. Pentru Pirgu, care se credea neîntrecut... nu se putea înfruntare mai sîngeroasă. M. I. CARAGIALE, C. 16. Înghițind înfruntarea, nu zise nimic și plecă. ISPIRESCU, L. 185.