amán-zamán i vz aman

zamán sn [At: NECULCE, L. 162 / Pl: ? / E: tc zaman] (Înv) Prilej (1).

ZAMÁN, zamánuri, s. n. Șansă. (din tc. zaman, cf. alb., bg. zaman)

zamán (-nuri), s. n. – Oportunitate. – Mr. zămane. Tc. zaman (Șeineanu, II, 130), cf. alb., bg. zaman.

zamán n., pl. urĭ și e (turc. zaman). Nec. Ocaziune. V. aman.