ZÂMBÁ, zâmbéz, vb. I. 1. Tranz. A știrbi, a sparge. 2. Refl. A amenința, a intimida; a-și arăta colții. (din sl. ząbu = dinte; cf. rus. zubrit’ = a-și arăta dinții)

zîmbá (-béz, -át), vb. – 1. A sparge, a știrbi. – 2. (Refl.) A-și arăta dinții. – Var. jimba, Olt. ciumbri. Sl. ząbŭ „dinte” (Cihac, II, 473; Tiktin), cf. rus. zubritĭ „a-și arăta dinții”. Explicația lui jimba prin intermediul mag. zsimbeleg „a flecări” (Pușcariu, Dacor., VIII, 116-21) este improbabilă; și var. înjunghia, invocată acolo, trebuie să fie efectul unei erori de expresie. – Der. jimb, adj. (strîmbat), deverbal; sau direct din sl. ząbŭ, cf. alb. dhëmbo; zîmbi (var. Mold. zimbi, jimbi), vb. (a surîde; a rîde ușor), din același cuvînt sl. (Miklosich, Slaw. Elem., 23; Conev 103; Rosetti, III, 56), cf. bg. ozăbjam, ceh. zubiti se; zîmbet, s. n. (surîs), cu suf. -et; zîmbitor, adj. (surîzător); zîmboc, s. n. (ac de cataramă), în Olt.; zîmbre (var. Mold. zimbre), s. f. pl. (inflamare a gingiilor, aftă la cai; bale, spume; a face zîmbre, a rîvni, a jindui), din sl. ząbrŭ, dubletul lui ząbŭ (Cihac, II, 473; Conev 56); zîmbri, vb. (a jindui; a-și arăta dinții). Zimbru (var. zîmbru), s. m. (bizon, Bison priscus), este același cuvînt, din sl. ząbrĭ, cf. pol. zabr. – Cf. zîmț, zăbală.

zîmbéz v. tr. (var. din zîmbesc). Vest. Știrbez ascuțișu unuĭ cuțit orĭ buza unuĭ vas. – În est jîmbez. Și refl. „a-țĭ arăta dințiĭ”: cînele se jîmba. În Olt. cĭumbresc (vsl. zombrŭ, dinte; rus. zubritĭ, a se zîmba).