VORBÍT2, -Ă, vorbiți, -te, adj. Care este exprimat prin cuvinte, rostit, exprimat, spus; p. ext. expus oral. ◊ Limba vorbită = limba folosită în mod curent, limba uzuală. – V. vorbi.

VORBÍT2, -Ă, vorbiți, -te, adj. Care este exprimat prin cuvinte, rostit, exprimat, spus; p. ext. expus oral. ◊ Limba vorbită = limba întreținută obișnuit în viu grai, limbă uzuală. – V. vorbi.

VORBÍT, -Ă, vorbiți, -te, adj. Rostit, exprimat, grăit, spus; p. ext. expus oral. A început mai pe urmă examenul vorbit. I. BOTEZ, ȘC. 82. Limba vorbită = limba întrebuințată obișnuit în viu grai, limba uzuală. Între limba vorbită și limba scrisă există deosebiri. IORDN, L. R. 237. Limba vorbită este supusă unor variații mai mari decît cea scrisă. MACREA, F. 52. În evoluția ei, limba vorbită a poporului nu va accepta decît ceea ce-i trebuie pentru a îmbunătăți și clarifica exprimarea. SADOVEANU, E. 34. ◊ (Adverbial) E vrednic ca o fată mare, își urmă vorbit gîndurile Neonil Roșca. SADOVEANU, P. M. 20.

VORBÍT adj. 1. v. oral. 2. v. sonor.

VORBÍT ~tă (~ți, ~te) Care se realizează prin vorbire; oral. ◊ Limbă ~tă limbă uzuală; grai viu. /v. a vorbi

VORBIT adj. 1. oral. (Limbaj ~.) 2. sonor, vorbitor. (Film ~.)

VORBÍT, -Ă adj. (< vorbi < vorbă + suf. -i): în sintagmele enunț vorbit, limbă vorbită și sunet vorbit (v.).