VOLÁNT¹, volanți, s. m. 1. Roată, de obicei foarte grea, montată pe arborele motor al unor mașini cu piston, care servește ca element de reglare a mișcării și de uniformizare a turației. 2. Piesă complexă din mecanismul mașinilor bătătoare în industria textilă, care, printr-o învârtire rapidă în interiorul unui înveliș, scarmănă bumbacul presat de valțul de alimentare. – Din fr. volant.

VOLÁNT¹, volanți, s. m. 1. Piesă mare în formă de roată, de obicei foarte grea, montată pe arborele motor al unor mașini cu piston, care servește ca element de reglare a mișcării și de uniformizare a turației. 2. Piesă complexă din mecanismul mașinilor bătătoare în industria textilă, care, printr-o învârtire rapidă în interiorul unui înveliș, scarmănă bumbacul presat de valțul de alimentare. – Din fr. volant.

VOLÁNT¹, volanți, s. m. 1. Piesă mare în formă de roată, de obicei foarte grea, montată pe arborele unor mașini și servind ca element de reglare a mișcării și de uniformizare a turației. 2. Piesă complexă din mecanismul mașinilor bătătoare în industria textilă, care, printr-o învîrtire rapidă în interiorul unui înveliș, scarmănă bumbacul presat de valțul de alimentare.

volánt² s. m., pl. volánți

volánt s. m., pl. volánți

VOLÁNT s.m. 1. (Tehn.) Roată grea, de dimensiuni mari, servind la uniformizarea și regularizarea mersului unei mașini. 2. (Text.) Piesă complexă din mecanismul unei mașini bătătoare, care printr-o învârtire rapidă scarmănă bumbacul presat la valțul de alimentare. [Pl. -nți, (s.n.) -nte, -nturi. / < fr. volant].

VOLÁNT¹ s. m. 1. roată grea care servește la uniformizarea și regularizarea mersului unei mașini. 2. (text.) piesă complexă din mecanismul unei mașini bătătoare, care printr-o învârtire rapidă scarmănă bumbacul presat la valțul de alimentare. (< fr. volant)

VOLÁNT² ~ți m. 1) Roată cu jantă masivă care se fixează pe arborele unei mașini pentru a-i uniformiza turația. 2) Piesă complexă a unei mașini bătătoare, folosită la scărmănarea bumbacului. /<fr. volant

*volánt, -ă adj. (fr. volant, d. voler, a zbura; lat. volare, part. prez. volans, volantis. V. volatil). Necusut, liber, care nu se ține de alte foĭ: foaĭe volantă. Care se răpede în coace și’n colo p. a liniști un teritoriŭ: coloane (de trupe) volante. S. n. (și volan), pl. e. Roată mare și grea care, la o mașină, păstrează uniformitatea mișcăriĭ (pop. tuturigă). V. tîrcol.

volant, volanți s. m. (intl., înv.) membru al brigăzii de poliție „Fulger” conduse de comisarul Alimănescu după instaurarea regimului comunist, specializată în lichidarea rapidă, fără arestare și condamnare, a marilor infractori bucureșteni.