VENÍRE, veniri, s. f. Acțiunea de a veni și rezultatul ei; sosire, apariție; prezentare; venită. ♦ Năvălire. – V. veni.

VENÍRE, veniri, s. f. Acțiunea de a veni și rezultatul ei; sosire, apariție; prezentare; venită. ♦ Năvălire. – V. veni.

VENÍRE, veniri, s. f. Acțiunea de a veni și rezultatul ei; sosire, apariție, prezentare, întoarcere. Se întrerupse o clipă la venirea celor trei. DUMITRIU, N. 21. De-or întreba In sat de-a mea venire, Tu-n loc de adevăr, să spui Că n-ai de mine știre. COȘBUC, P. I 78. Unul din ei vestește împăratului despre venirea noilor pețitori. CREANGĂ, P. 83. De la venirea mea cu a doua domnie... am arătat asprime către mulți. NEGRUZZI, S. I 149. ♦ (Învechit) Năvălire. Mihai... porni o mie de călăreți... să împiedice astfel de veniri ale turcilor și să apere țara. BĂLCESCU, O. II 264.

veníre s. f., g.-d. art. venírii; pl. veníri

veníre s. f., g.-d. art. venírii; pl. veníri

VENÍRE s. 1. v. sosire. 2. v. întoarcere. 3. intrare. 4. v. înfățișare. 5. sosire, (fig.) coborâre. (~ serii.) 6. sosire. 7. v. dezlănțuire.

Venire ≠ plecare

venire f. acțiunea de a veni.

veníre f. Acțiunea de a veni. A doŭa venire saŭ a doŭa chemare (a oamenilor), a doŭa aparițiune a luĭ Hristos în fața oamenilor.

VENIRE s. 1. sosire, sosit. (~ lui la timp în gară.) 2. înapoiere, întoarcere, revenire, (pop.) înturnare, înturnat. (După ~ lui acasă.) 3. intrare. (După ~ lui în casă.) 4. înfățișare, prezentare, (fam.) înființare. (~ lui la proces.) 5. sosire, (fig.) coborîre. (~ serii.) 6. sosire, venit, (reg.) venită. (~ iernii.) 7. declanșare, dezlănțuire, iscare, izbucnire, începere, pornire, producere, stîrnire, (înv. și reg.) scornire, (înv.) prorupere, prorupție. (Înainte de ~ vijeliei.)