VÎLTORÁ vb. I v. vîltori.

VÎLTORÍ, vîltoresc, vb. IV. Tranz. A învîrteji, a învolbura. Se simțea... ca o frunză pe care vîntul o vîltorește cum îi place. REBREANU, I. 51. – Variantă: vîltora vb. I.

vâltorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. vâltoréște, imperf. 3 sg. vâltoreá; conj. prez. 3 să vâltoreáscă

vâltorí vb., ind. prez. 3 sg. vâltoréște, imperf. 3 sg. vâltoreá; conj. prez. 3 sg. și pl. vâltoreáscă