UIMÍRE, uimiri, s. f. Faptul de a uimi; mirare, admirație, emoție profundă (și neașteptată); surprindere. – V. uimi.

UIMÍRE, uimiri, s. f. Faptul de a uimi; mirare, admirație, emoție profundă (și neașteptată); surprindere. – V. uimi.

UIMÍRE s. f. Acțiunea de a (se) uimi și rezultatul ei; mirare, surprindere, admirație, tulburare. Niciodată laudele și uimirile celor de acasă nu sînt în proporție cu entuziasmul nostru. SADOVEANU, N. F. 85. A doua zi, uimire mare, spaimă în norod. GALACTION, O. I 259. Un lung fior de uimire trecu prin inimile tuturor. ALECSANDRI, O. P. 87. ◊ Loc. adv. Cu uimire = în mod minunat. E privighetoarea dulce care spune cu uimire Tainele inimii sale, visul ei de fericire. ALECSANDRI, P. A. 126.

uimíre s. f., g.-d. art. uimírii; pl. uimíri

uimíre s. f., g.-d. art. uimírii; pl. uimíri

UIMÍRE s. 1. minunare, stupefiere, surprindere, uluială, uluire, (înv.) minune, uimeală. (~ cuiva în fața unui lucru neașteptat.) 2. consternare, perplexitate, stupefacție, stupoare, surprindere, surpriză, uluială, uluire, (rar) consternație. (A avut un moment de adevărată ~.)

uimire f. mirare adâncă.

uĭmíre f. Mirare adîncă: constată cu uĭmire că baniĭ dispăruse.

UIMIRE s. 1. minunare, stupefiere, surprindere, uluială, uluire, (înv.) minune, uimeală. (~ cuiva în fața unui lucru neașteptat.) 2. perplexitate, stupefacție, stupoare, surprindere, surpriză, uluială, uluire. (A avut un moment de adevărată ~.)

UIMIRE. Subst. Uimire, mirare, nedumerire, minune (rar); surpriză, surprindere, frapare, stupefacție (livr.), stupefiere (livr.), stupoare, consternare, consternație, uluire, uluială, contrariere, epatare, năucire, năuceală, năucie (rar), perplexitate. Șoc, stres. Emoție, emoționare, impresie (puternică), tresărire, tresăritură (rar), tulburare; buimăceală, buimăcire, zăpăceală, zăpăcire. Încremenire, încremeneală, înlemnire, înmărmurire, înghețare (fig.), împietrire (fig.). Minune, minunăție, miracol. Senzație, știre senzațională, bombă (arg.), lovitură de trăsnet, lovitură de teatru. Strigăt de uimire, exclamare, exclamație. Adj. Uimit, mirat, minunat, nedumerit, surprins, frapat, contrariat, stupefiat (livr.), uluit, consternat, năuc, năucit, perplex, șocat. Emoționat, tulburat, impresionat, copleșit, buimac, buimăcit, buimatic (rar), zăpăcit, amețit (fig.), aiurit. Încremenit, înlemnit, împietrit (fig.), înghețat (fig.), înmărmurit. Ciudat, bizar, straniu, insolit; uimitor, impresionant, emoționant, tulburător; neașteptat, surprinzător, frapant, teribil; uluitor, zăpăcitor, năucitor, înmărmuritor (rar); epatant, șocant. Neobișnuit, nemaiauzit, nemaivăzut, nemaipomenit; de necrezut, incredibil, inimaginabil, de nedescris; excepțional, extraordinar, fenomenal, senzațional; miraculos, supranatural. Vb. A fi uimit (mirat, surprins); a se mira, a se uimi, a se minuna, a se năuci, a se ului (înv.), a tresări, a rămîne năucit (uluit, stupefiat), a rămîne cu gura căscată, a rămîne paf (fam.), a face ochii mari, a privi cu ochii mari, a-și face cruce (cu stînga), a sta locului, a-i sta cuiva mintea în loc, a nu-și crede ochilor, a nu-i veni să-și creadă ochilor; a înlemni, a înmărmuri, a încremeni, a îngheța (fig.), a împietri (fig.), a rămîne înmărmurit (înlemnit, împietrit, încremenit), a rămîne ca lovit de trăsnet. A uimi, a mira, a minuna, a consterna, a frapa, a contraria, a epata, a stupefia (livr.), a ului, a năuci, a lăsa perplex, a face pe cineva paf (fam.), a lăsa cu gura căscată. A emoționa, a impresiona, a tulbura, a răscoli sufletul, a întoarce pe dos (fam.), a zăpăci. A face senzație. Adv. Cu uimire, cu mirare, cu stupefacție. (În mod) surprinzător, pe neașteptate, prin surprindere. V. admirație, entuziasm, nemișcare, nou, superlative.