TRANSMUTÁ, transmút, vb. I. Tranz. A supune unei transmutații chimice. ♦ P. gener. A transforma, a schimba. – Din fr. transmuter.

transmutá vb., ind. prez. 1 sg. transmút, 3 sg. și pl. transmútă

TRANSMUTÁ vb. I. tr., refl. A(-și) schimba, a(-și) modifica forma, aspectul; a (se) transforma, a (se) transfigura. ♦ tr. (Chim.) A transforma un element chimic în altul. [< fr. transmuter, lat. transmutare].

A TRANSMUTÁ transmút tranz. rar A face să se transmute. /<fr. transmuter

A SE TRANSMUTÁ mă transmút intranz. rar A se schimba în rău; a-și altera profund esența (forma, aspectul). /<fr. transmuter