SUGUȘÁ, suguș, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A gâtui, a sugruma. – Su(b) + gușă.

SUGUȘÁ, sugúș, vb. I. Tranz. (Înv.) A gâtui, a sugruma. – Su(b) + gușă.

SUGUȘÁ, sugúș, vb. I. Tranz. (Învechit și popular) A strînge (pe cineva) de gît, a gîtui, a sugruma. M-a sugușat cînele. SADOVEANU, B. 289.

sugușá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 sugúșă, 1 pl. sugușắm; conj. prez. 3 să sugúșe; ger. sugușấnd

sugușá vb., ind. prez. 1 sg. sugúș, 3 sg. și pl. sugúșă, 1 pl. sugușăm; conj. prez. 3 sg. și pl. sugúșe; ger. sugușínd

SUGUȘÁ vb. v. gâtui, strangula, sugruma.

sugușá, sugúș, vb. I (înv. și reg.) 1. a gâtui, a sugruma. 2. (reg.; despre câini) a rupe cu colții, a sfâșia o porțiune de la gât (pentru a ucide). 3. (înv.; fig.; despre oameni) a trata cu asprime, a cere socoteală în mod violent; a încolți, a lua de gât. 4. (fig.; înv.; despre oameni) a bârfi, a critica.

sugușà v. Mold. a gâtui. [Lit. a strânge pe sub gușă (cf. sugrumà)].

sugúș, a -á v. tr. (su-, supt, sub-, și gușă, ca și su-grum. V. răgușesc). Trans. Vechĭ. Gîtuĭ, sugrum, gușuĭ. Fig. Constrîng prea cu asprime, pun sula’n coastă.

sugușa vb. v. GÎTUI. STRANGULA. SUGRUMA.