STÓLNIC, stolnici, s. m. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Dregător care purta grija mesei domnești, fiind șeful bucătarilor, al pescarilor și al grădinarilor. ♦ Șef bucătar boieresc. 2. (Pop.) Persoană care conduce nunta și servește nuntașii la masă. – Din sl. stolĭnikŭ.

STÓLNIC, stolnici, s. m. 1. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Dregător care purta grija mesei domnești, fiind șeful bucătarilor, al pescarilor și al grădinarilor. ♦ Șef bucătar boieresc. 2. (Pop.) Persoană care conduce nunta și servește nuntașii la masă. – Din sl. stolĭnikŭ.

STÓLNIC, stolnici, s. m. 1. (În trecut, uneori în forma mare-stolnic) Dregător care purta grija mesei domnești, fiind șeful bucătarilor, al pescarilor și al grădinarilor. Trei boieri rămaseră... Paharnicul Ulea, stolnicul Drăgan și jitnicerul Stavăr. DELAVRANCEA, O. II 39. Au doar nu mi-ați jurat și mie credință cînd eram numai stolnicul Petre? NEGRUZZI, S. I 140. ♦ Șef bucătar boieresc. Spune stolnicului să scoată din pivniță o garafă de Comandaria de cea bună... ALECSANDRI, T. 1243. Scoase pe sofragiu și pe stolnic, sub cuvînt de mîncătorie. FILIMON, C. 119. 2. (În obiceiurile populare) Persoană care conduce nunta și care servește nuntașii la masă. Unde-i stolnicul de casă, Cu bun răspuns să ne iasă? SEVASTOS, N. 121.

stólnic s. m., pl. stólnici

stólnic s. m., pl. stólnici

STÓLNIC ~ci m. 1) (în Țara Românească și în Moldova din Evul Mediu; folosit și ca titlu pe lângă numele respectiv) Boier de divan care avea în grijă masa domnitorului. 2) înv. Bucătar-șef la curtea unui boier. 3) înv. Bărbat care servea mesenii în timpul ospățului de la nuntă. /<sl. stoliniku

stolnic m. marele bucătar care purta grijă de masa domnească; de el depindeau bucătarii, grădinarii și pescarii Curții. [Slav. STOLINĬKŬ intendentul mesei (din STOLŬ, masă)].

stólnic m. (vsl. stolĭnikŭ, d. stolŭ, masă, d. vgerm. stôl, ngerm. stuhl, scaun). Vechĭ. Șefu meseĭ domneștĭ, maĭ mare peste bucătarĭ (numițĭ și eĭ „stolnici”), pescarĭ și grădinarĭ. Azĭ. Nord. Acela care servește la un ospăț de nuntă. Olt. Conăcar, acela care poartă plosca și bradu de nuntă. V. boĭer, becer, șafar, sofragiŭ.

stólnic, stolnici, s.n. – (gastr.) „Ptítă de grâu ce se duce la biserică”; pâine mare și frumoasă, pe care sătenii o mănâncă în ziua de Anul Nou (Papahagi, 1925); „Colac mare, frumos ornamentat cu flori și diferite însemne: pomu’ vieții, soarele, stelele etc., care se ține tot timpul sărbătorii pe masă, ca simbol al belșugului și bunăstării” (Memoria, 2001: 17). ♦ „Când se pregătesc bucatele pentru sărbători, din primul aluat se face un stolnic, în care nu se pune nimic (nu se umple cu nimic) și care este împodobit cu diferite motive făcute tot din aluat. (...) În dimineața de Anul Nou, capul familiei taie felii din stolnic și le dă la fiecare membru al familiei, precum și la fiecare vită cornută, pentru a avea noroc și a fi feriți de boală” (Calendar, 1980: 9). – Din vsl. stolĭnikŭ „șef bucătar boieresc” < stolŭ „masă” (Șăineanu, Scriban; DEX, MDA).

stólnic, -i, s.n. – (gastr.) „Ptítă de grâu ce se duce la biserică”; pâine mare și frumoasă, pe care sătenii o mănâncă în ziua de Anul Nou (Papahagi 1925): „Colac mare, frumos ornamentat cu flori și diferite însemne: pomu’ vieții, soarele, stelele etc., care se ține tot timpul sărbătorii pe masă, ca simbol al belșugului și bunăstării” (Memoria 2001: 17). ♦ „Când se pregătesc bucatele pentru sărbători, din primul aluat se face un stolnic, în care nu se pune nimic (nu se umple cu nimic) și care este împodobit cu diferite motive făcute tot din aluat”. „În dimineața de Anul Nou, capul familiei taie felii din stolnic și le dă la fiecare membru al familiei, precum și la fiecare vită cornută, pentru a avea noroc și a fi feriți de boală” (Calendar 1980: 9). – Din sl. stolĭnikŭ „șef bucătar boieresc”.