STIPULÁ, stipulez, vb. I. Tranz. (Jur.) A introduce, a prevedea, a specifica o clauză într-un act, într-un contract. – Din fr. stipuler, lat. stipulare.

STIPULÁ, stipulez, vb. I. Tranz. (Jur.) A introduce, a prevedea, a specifica o clauză într-un act, într-un contract. – Din fr. stipuler, lat. stipulare.

STIPULÁ, stipulez, vb. I. Tranz. (Jur.) A introduce, a prevedea, a specifica o clauză într-un act scris. [Convenția] stipulează principii de libertate și egalitate. BOLINTINEANU, O. 457. Unii ctitori stipulară chiar în actele de întemeiere ale mănăstirii lor că așezămîntul patronal, la care ei o închinase, va avea dreptul de a trămite din sînu-i egumeni ca s-o administreze. ODOBESCU, S. II 34.

stipulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stipuleáză

stipulá vb., ind. prez. 1 sg. stipuléz, 3 sg. și pl. stipuleáză

STIPULÁ vb. v. prevedea.

STIPULÁ vb. I. tr. A introduce, a enunța, a prevedea o clauză, o condiție într-un contract. [< fr. stipuler, cf. lat. stipulare].

STIPULÁ vb. tr. a face o stipulație. (< fr. stipuler, lat. stipulari)

A STIPULÁ ~éz tranz. livr. (clauze, dispoziții etc.) A indica în mod special (într-un act juridic); a specifica. /<fr. stipuler, lat. stipulare

stipulà v. a enunța pozitiv, a conveni despre ceva într’un contract.

*stipuléz v. tr. (lat. stipulari, fr. stipuler). Enunț pozitiv, pun în contract: a stipula o garanție.

STIPULA vb. a menționa, a prescrie, a prevedea, a specifica, a stabili. (Articolul 1 ~ următoarele...)