STÉREO adj. invar. Referitor la stereofonie; cu proprietăți stereofonice. ◊ (Substantivat) Stereofonie. [Pr.: -re-o] – Din fr. stéréo.

STÉREO subst., adj. invar. 1. Subst. Stereofonie. 2. Adj. invar. Referitor la stereofonie; cu proprietăți stereofonice. [Pr.: -re-o] – Din fr. stéréo.

stéreo (-re-o) adj. invar.

stéreo adj. invar.

STÉREO adj. invar. v. stereofonic.

STEREO² I. adj. inv. stereofonic. II. s. n. inv. (poligr.) stereotip (III). (< fr. stéréo)

STÉREO adj. invar. Care ține de stereofonie; bazat pe stereofonie. Înregistrare ~. [Sil. -re-o-] /<fr. stéréo

stéreo adj. inv. Stereofonic ◊ „Ministerul Comerțului Interior ne informează că, începând din acest trimestru, magazinele de specialitate vor primi și vinde aparate radioreceptor «Bucur» stereo cu care se pot recepționa și emisiunile stereo de pe programul 3.” R.l. 5 V 77 p. 5; v. și autostop (din fr. stéréo; DMC 1950; L. Seche în SCL 2/76 p. 202; FC I 25; LTR; DEX, DN3)