SMERÍT, -Ă, smeriți, -te, adj. Umil, supus, respectuos; modest. ♦ (Bis.) Cucernic, evlavios, pios. – V. smeri.

SMERÍT, -Ă, smeriți, -te, adj. Umil, supus, respectuos; modest. ♦ (Bis.) Cucernic, evlavios, pios. – V. smeri.

SMERÍT, -Ă, smeriți, -te, adj. Umil, supus, modest, resemnat; (Bis.) cucernic, evlavios. Cîntări smerite se înălțau de sub bolțile de piatră. SADOVEANU, O. VII 214. Vorbea liniștit. Noi ascultam smeriți cu ochii în jos, și cuvintele lui ne pălmuiau. VLAHUȚĂ, O. A. 496. Iară eu, mîncînd lupește, mă făceam smerit și numai rîdeam în mine. CREANGĂ, A. 61. Smerit în genunchi pică Și de fală se dezbracă. ALECSANDRI, P. A. 44. ◊ (Poetic) Ci prin flori întrețesute printre gratii luna moale, Sfiicioasă și smerită și-au vărsat razele sale. EMINESCU, O. I 76. ◊ (Adverbial) Vorbește smerit, cam din vîrful limbii, și nu se supără niciodată. STĂNOIU, C. I. 84.

SMERÍT adj. 1. v. supus. 2. v. preaplecat. 3. v. umil. 4. v. credincios.

SMERÍT adj. v. cinstit, credincios, devotat, fidel, modest, nestrămutat, statornic.

smerit a. umil. [V. smerì].

smerít, -ă adj. (d. a se smeri). Modest, umil: un smerit sihastru. Adv. A saluta smerit. – Și zm- (vest).

SMERIT adj. 1. plecat, supus, umil, umilit, (livr.) obsecvios, (înv.) smernic, suplecat. (O atitudine, o privire ~.) 2. preaplecat, supus. (Al dumneavoastră ~ slujitor.) 3. umil, (fam.) spăsit. (Avea o figură ~.) 4. (BIS.) credincios, cucernic, cuvios, evlavios, pios, preacredincios, religios, (franțuzism) devot, (înv. și reg.) smernic, (înv.) blagocestiv, pietos, pravoslavnic, rîvnitor, bine-credincios. (Om ~.)

smerit adj. v. CINSTIT. CREDINCIOS. DEVOTAT. FIDEL. MODEST. NESTRĂMUTAT. STATORNIC.