SÉLIȘTE s. f. v. siliște.

SÉLIȘTE s. f. v. siliște.

SELÍȘTE s. f. v. siliște.

SILÍȘTE, siliști, s. f. (Învechit) Loc pe care este sau a fost așezat un sat; vatra satului. În a treia și ultimă parte vor fi descrise... și unele vechi siliști sau așezăminte de sate și tîrguri părăsite. ODOBESCU, S. II 165. ♦ Loc necultivat (sau plantat cu pomi). Eram singur și urcam în pasul calului printre siliști și printre brădet tînăr, sădit anume ca să arate drumul și hotarele vecinătăților. GALACTION, O. I 333. Și ei îmi călcară, Prin văi și vîlcele... Porumbiști, miriști Și prin vechi siliști. PĂSCULESCU, L. P. 11. 7 pogoane loc siliște mai mult îmbrăcat cu pomi roditori. I. IONESCU, P. 503. – Accentuat și: síliște. - Variante: sălíște (TEODORESCU, P. P. 281), selíște s. f.

SÉLIȘTE ~i f. Vatra satului. /<sl. selište

seliște f. V. siliște.

síliște (est), selíște și sălíște (vest) și séliște (vechĭ) f. (vsl. selište, cort, locuință, curte, d. selo, moșie, ogor, d. sĭedeti, a ședea; bș. sîrb. selište, loc unde a fost sat; rut. sélište, colonie, confundat de Românĭ cu silište, loc de luptă; pol. siedliszcze, locuință. V. sedelcă). Locu (vatra) satuluĭ și (maĭ des) locu unde a fost un sat. Olt. Locu semănat din juru satuluĭ orĭ caseĭ.