SĂPĂLÍGĂ, săpăligi, s. f. Sapă¹ mică, cu lama îngustă, având adesea doi sau trei colți la partea opusă tăișului, folosită mai ales în lucrări de legumicultura; săpălugă. [Pl. și: săpălige] – Sapă¹ + suf. -ăligă.

SĂPĂLÍGĂ, săpăligi, s. f. Sapă¹ mică, cu lama îngustă, având adesea doi sau trei colți la partea opusă tăișului, folosită mai ales în lucrări de legumicultură; săpălugă. [Pl. și: săpălige] – Sapă¹ + suf. -ăligă.

SĂPĂLÍGĂ, săpăligi și săpălige, s. f. Sapă mică, lunguiață, avînd doi sau trei colți la partea opusă tăișului, folosită mai ales în horticultură. Am scormonit cu săpăligile după rădăcini. STANCU, D. 99. Cînd a crescut (macul)... se începe prășitul prin mici săpălige. La TDRG.

săpălígă s. f., g.-d. art. săpălígii; pl. săpălígi

SĂPĂLÍGĂ s. 1. săpușoară, (reg.) săpuță. (O sapă mică sau ~.) 2. (AGRIC.) (reg.) sapă, săpălică, săpălucă, săpălugă, săpiță, săpucă, săpuliță, săpușoară, săpuță, scrapină, (Bucov. și Maram.) șpițac. (~ se folosește în legumicultură.)

săpăligă f. sapă lunguiață: cu săpăliga de aur săpatu-te-am ISP.

hîrléț n., pl. e (vsl. rylĭcĭ, a. î., d. rylo, rît, ryti, a rîma, a săpa; rus. ryléc, pol. rylec, a. î.). Est. Lopată de fer de săpat pămîntu împingînd cu talpa pe ĭa (numită și hîrlez în Cov., de unde poate și numele satuluĭ Virlez, și cazma în sud și’n nord). Munt. est săpăligă. V. arșăŭ.

SĂPĂLIGĂ s. 1. săpușoară, (reg.) săpuță. (O sapă mică sau ~.) 2. (AGRIC.) (reg.) sapă, săpălică, săpălucă, sapălugă, săpiță, săpucă, săpuliță, săpușoară, săpuță, scrapină, (Bucov. și Maram.) șpițac. (~ se folosește în legumicultură.)