RÚJĂ¹, ruje, s. f. 1. (Reg.) Măceș. ♦ Trandafir. ♦ Fig. (Pop.) Nume dat unei persoane frumoase. 2. Fig. (Reg.) Roșeață, rumeneală din obraz. 3. Plantă erbacee cu frunze cărnoase și flori galbene-purpurii, grupate într-un buchet, care crește pe stâncile din regiunea alpină (Sedum rosea). 4. Compus: rujă-galbenă = plantă având tulpina fără peri, cu frunze ovale și cu flori galbene; mărită-mă-mamă (Rudbeckia laciniata). [Pl. și: ruji] – Din bg., sb. ruža.

RÚJĂ², ruje, s. f. (Fam.) Bandă de pânză, de stofă, de dantelă etc. plisată sau încrețită, care servește ca ornament la diferite obiecte de îmbrăcăminte. [Var.: ríjă s. f.] – Cf. fr. ruche.

RÚJĂ², ruje, s. f. (Fam.) Bandă de pânză, de stofă, de dantelă etc. plisată sau încrețită, care servește ca ornament la diferite obiecte de îmbrăcăminte. [Var.: ríjă s. f.] – Cf. fr. ruche.

RÚJĂ¹, ruje, s. f. 1. (Reg.) Măceș. ♦ Trandafir. ♦ Fig. (Pop.) Nume dat unei persoane frumoase. 2. Fig. (Reg.) Roșeață, rumeneală din obraz. 3. Plantă erbacee cu frunze cărnoase și flori galbene-purpurii, grupate într-un buchet, care crește pe stâncile din regiunea alpină (Sedum rosea). 4. Compus: ruji-galbene = plantă având tulpina fără peri, cu frunze ovale și cu flori galbene; mărită-mă-mamă (Rudbeckia laciniata). [Pl. și: ruji] – Din bg., scr. ruža.

RÚJĂ, ruje, s. f. 1. (Regional) Măceș. La doi pași de noi înnegrea un gărduț de spini; dincolo de el, ca într-o grădină din basme, luceau pline de rouă rujele uriașe, pe tulpini drepte și nalte. SADOVEANU, O. III 523. Roza la noi se numea rujă, pînă ce au venit grecii și i-au zis trandafir. NEGRUZZI, S. I 100. ♦ Fig. (Popular) Nume dat unei persoane frumoase. Și-o venit pînă la prag Și-o luat ce-am avut drag, Și-o venit pînă la ușă Și mi-o luat mîndră rujă. MARIAN, Î. 543. Pentru tine, mîndruliță, Mă rup cîinii pe uliță; Pentru tine, rujă-nvoaltă Mă rup cîinii și mă latră. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 370. ♦ (Adjectival) Roșu. Fînul uscat ca iasca începu să trosnească, încins de vîlvătăi, înălțînd o pară de lumină rujă, sub bolta cerului. DELAVRANCEA, S. 207. 2. Fig. Roșeața, rumeneala din față, din obraz. În ochi mijește-ntîi și zboară Pe ruja gurii și s-aprinde; Iar inima de ți-o cuprinde, Rămîne-n ea pîn’ te omoară. ANGHEL, P. 160. Plîng seara pîn’ dimineața, Văd cu ochii că-mi pierd fața, Plîng seara pînă-n amiazi Și pierd ruja în obraz. EMINESCU, L. P. 47. 3. Plantă erbacee cu frunze cărnoase și flori galbene-purpurii, grupate într-un buchet; crește pe stîncile din regiunea alpină (Rhodiola rosea).

!rújă (pop.) s. f., art. rúja, g.-d. art. rújei/rújii; pl. rúje/ruji

rujá-soárelui s. f.

rújă s. f., art. rúja, g.-d. art. rújei; pl. rúje

RUJA-SOÁRELUI s. v. floarea-soarelui.

RÚJĂ s. (BOT.; Sedum rosea) (reg.) durzoaș, roșățică, urechelniță, verzișoară, viorea, barba-lupului, curechi-de-stâncă, iarba-ciutei, iarba-urechii, varză-de-stâncă.

RÚJĂ s. v. bujor, iarba-osului, îmbujorare, împurpurare, măceș, mălăoi, nalbă, roșeală, roșeață, roză, rumeneală, smirdar, trandafir, trandafir sălbatic.

RUJĂ-DE-DEÁL s. v. salvie-albă.

RÚJĂ¹ s. f. culoarea metalului incandescent. (< fr. rouge)

RÚJĂ² s. n. bandă încrețită plisată de tul, de dantelă etc., obiect la obiecte de îmbrăcăminte. (< fr. rouche)^[1]

RÚJĂ ~e f. 1) Plantă erbacee cu tulpina dreaptă și înaltă, cu frunze alungite, cărnoase și cu flori galbene-purpurii, dispuse în inflorescențe. 2) pop. Trandafir sălbatic; măceș; rug; răsură. 3) fig. pop. Culoare roșie a feței; roșeață. /< bulg., sb. ruža

rujă f. floarea roșie a măceșului: obrajii ca rujele. [Serb. RUJA (din slav. ROJA, roză)].

rujă s. v. BUJOR. IARBA-OSULUI. ÎMBUJORARE. ÎMPURPURARE. MĂCEȘ. MĂLĂOI. NALBĂ. ROȘEALĂ. ROȘEAȚĂ. ROZĂ. RUMENEALĂ. SMIRDAR. TRANDAFIR. TRANDAFIR SĂLBATIC.

RUJĂ s. (BOT.; Sedum rosea) (reg.) durzoaș, roșățică, urechelniță, verzișoară, viorea, barba-lupului, curechi-de-stîncă, iarba-ciutei, iarba-urechii, varză-de-stîncă.

rujă-de-deal s. v. ȘALVIE-ALBĂ.

rújă, ruje, s.f. – 1. Măceș; trandafir. 2. Floare, în general; cf. expr. ruja-soarelui (Ieud, Rozavlea, Hoteni). 3. (Fig.) Rumeneală în obraji. 4. Motiv ornamental (pe lăzile de lemn) sub formă de rozetă, în interiorul căreia sunt trasate 4, 6 sau 8 petale (Stoica, Pop, 1984: 48). ♦ (onom) Ruja, Rujă, Ruje, nume de familie (31 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, in 2007). – Din bg., srb. ruža (Scriban, DEX, MDA).

rújă, ruje, s.f. – 1. Măceș; trandafir. 2. Floare, în general; cf. expr. ruja soarelui (Ieud, Rozavlea, Hoteni). 3. (Fig.) Rumeneală în obraji. 4. Motiv ornamental (pe lăzile de lemn) sub formă de rozetă, în interiorul căreia sunt trasate 4, 6 sau 8 petale (Stoica, Pop 1984: 48). – Scr. ruža (DEX); magh. rózsa „trandafir”.

RUDBECKIA L., RUJI GALBENE, RUDBECHIA, fam. Compositae. Gen originar din America Centrală și America de N, cca 35 specii, erbacee, anuale, bienale sau, majoritatea, perene, cu creștere înaltă, pînă la 2 m, aspre, păroase. Frunze alterne, rar opuse, divizate, mari, cu 3-5 lobi. înflorește vara-toamna, abundent. Flori sesile pe un receptacul comun, paleaceu [foliolele involucrului imbricate, așezate în 3 (rar 4) rînduri, florile radiale ligulate, sterile, galbene sau roz-violacee, cele ale discului fertile, tubuloase, 5-dințate, purpurii], reunite în capitule mari sau mijlocii, lung- pedunculate, solitare sau cîteva la un loc. Papul cu 4 dinți format dintr-o coronulă scurtă.