ROSTUÍT, -Ă, rostuiți, -te, adj. 1. (Despre persoane) Așezat într-un loc sau într-o slujbă convenabilă; cu situație, cu gospodărie. 2. (Despre zidărie, pavaj etc.) Care are rosturile umplute cu material etanș. – V. rostui.

ROSTUÍT, -Ă, rostuiți, -te, adj. 1. (Despre persoane) Așezat într-un loc sau într-o slujbă convenabilă; cu situație, cu gospodărie. 2. (Despre zidărie, pavaj etc.) Care are rosturile umplute cu material etanș. – V. rostui.

ROSTUÍT, -Ă, rostuiți, -te, adj. 1. (Despre persoane) Așezat într-un loc sau într-o slujbă convenabilă, aflat într-o situație bună; cu situație, cu gospodărie. O avea pe nevastă-sa rostuită aici. PAS, L. I 90. 2. (Despre zidărie, pavaj etc.) Care are rosturile umplute cu un material etanș.