REMORCÁ, remorchez, vb. I. Tranz. A trage după sine legat (cu un cablu) un vapor; a târî cu sila; a atașa pe cineva unui grup. [Prez. ind. și: remórc] – Din fr. remorquer.

REMORCÁ, remorchez, vb. I. Tranz. (Despre vehicule) A trage după sine (legat cu un cablu) un vapor, un vagon, un camion etc. care nu se poate mișca prin mijloace proprii. A remorca o șalupă. ♦ Fig. A lua cu sine, a atașa unui grup. Te-oi remorca cu mine... În veșnica splendoare Pe unde nu sînt neguri, Ci numai lumi albastre. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 178. Vor veni cu trenul de la 6... niște oameni așa de ispravă, că mi-ar fi stat pe suflet să nu-i remorchez. CARAGIALE, O. VII 18. – Prez. ind. și: remórc (BOLINTINEANU, O. 265).

remorcá (a ~) vb., ind. prez. 3 remorcheáză

REMORCÁ vb. a tracta. (Vehiculul ~ o remorcă.)

REMORCÁ vb. tr. 1. a trage în urma sa (o navă, un vagon etc.). 2. (fig.) a lua cu sine, a atașa unui grup, a trage. (< fr. remorquer)

remorcà v. se zice de o corabie ce trage pe o alta in urma ei.

*remórc și -chéz, a -cá v. tr. (fr. remorquer, d. it. rimorchiare, care vine d. mlat. remulcare, d. vgr. rymulkéo, d. rýma, odgon, și ῾étko, trag). Trag pe apă: un vapor care remorca doŭă șlepurĭ. Fig. Ajut ca să scape, maĭ ales în politică: un deputat remorcat.